Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzParlamentul danez a aprobat miercuri un nou acord de apărare care va permite Statelor Unite să menţină baze militare în Danemarca şi să stocheze acolo echipamente militare, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Acordul, semnat în decembrie 2023 cu precedenta administraţie americană a preşedintelui democrat Joe Biden, a fost votat cu sprijinul principalelor partide daneze, numai două formaţiuni ale opoziţiei de stânga votând împotrivă.
Interesul actualului preşedinte republican al SUA, Donald Trump, de a anexa teritoriul autonom danez Groenlanda, cumpărând această insulă, dar insinuând de asemenea că ar putea recurge în acest scop la forţa militară, a determinat mai multe partide daneze să exprime îndoieli cu privire la oportunitatea acordului aprobat acum de legislativ.
În pofida tensiunilor provocate de Trump cu privire la Groenlanda, şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, şi-a exprimat sprijinul pentru consolidarea relaţiilor cu SUA.
“Problema nu este că SUA se implică prea mult în Europa. Dimpotrivă, există riscul să se retragă şi să-şi mute trupele sau să suspende ajutoarele (militare) pentru Ucraina”, a declarat social-democrata Frederiksen, sub conducerea căreia Danemarca s-a remarcat printre ţările cele mai active în oferirea de ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia, deşi nu are frontieră comună şi nici diferende cu aceasta din urmă.
Criticii acordului de colaborare militară cu SUA, printre care se numără de asemenea organizaţii precum Amnesty International şi Institutul pentru Drepturile Omului, au denunţat ceea ce consideră a fi o cedare de suveranitate, dar guvernul de la Copenhaga asigură că autorităţile daneze îşi vor păstra responsabilitatea principală pentru securitatea din interiorul şi din afara bazelor.
“Este un acord care presupune că vor exista zone în Danemarca aflate sub jurisdicţie americană, unde autorităţile daneze nu-şi vor putea exercita controlul şi unde vor putea fi comise abuzuri asupra prizonierilor”, a avertizat deputatul danez Pelle Dragsted, făcând aluzie la cazul închisorilor secrete ale CIA.
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More