Energie

Parlamentul din Moldova a aprobat măsuri pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale

Parlamentul a adoptat măsuri legislative de sporire a rezilenței sistemului energetic pentru a asigura aprovizionarea consumatorilor finali cu gaze naturale, la prețuri accesibile. Deputații au votat în a doua lectură modificări la Legea cu privire la gazele naturale.

Proiectul conține unele prevederi cu privire la crearea și menținerea stocurilor de gaze naturale. Astfel, Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru a asigura utilizarea, până la 1 noiembrie a fiecărui an, a capacității de stocare a gazelor naturale în instalațiile de stocare din alte țări părți ale Comunității Energetice și din statele membre ale Uniunii Europene. Capacitatea de stocare trebuie să corespundă unui nivel de cel puțin 15 % din consumul mediu anual de gaze naturale al consumatorilor finali din Republica Moldova, racordați la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de sistem licențiați, determinat pentru ultimii 5 ani.

Guvernul urmează să identifice un furnizor de gaze naturale sau un trader, care dispune de experiență în efectuarea tranzacțiilor și stocarea gazelor naturale, și să impună obligația privind stocarea unei anumite cantități de gaze naturale în instalațiile de stocare subterană din alte țări părți ale Comunității Energetice sau din statele membre ale Uniunii Europene. Cantitatea de gaze naturale care urmează a fi stocată va fi stabilită de către Guvern.

Titularul obligației de stocare va achiziționa gazele naturale prin procedură competitivă de achiziție sau cu respectarea regulilor utilizate pe piețele de gaze naturale. La decizia Guvernului, obligația de stocare poate fi înlocuită integral sau parțial prin intermediul unui mecanism de partajare a eforturilor cu una sau mai multe țări părți ale Comunității Energetice sau cu statele membre UE care dispun de instalații de stocare a gazelor naturale.

Proiectul reglementează și procedura de certificare a operatorului instalației de stocare. De asemenea, documentul conține prevederi privind monitorizarea respectării cerințelor de certificare de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Va fi instituită obligația operatorilor sistemelor de transport de a asigura capacitatea fizică bidirecțională permanentă la toate interconexiunile transfrontaliere cu țările vecine pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze naturale.

Totodată, vor fi stabilite condițiile în care consumatorii finali pot beneficia în continuare de prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în cazul în care decid să-și schimbe furnizorul.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Energiei, conține norme de armonizare a legislației naționale în domeniu cu legislația Uniunii Europene, ce rezultă din angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere și Tratatul Comunității Energetice. Inițiativa legislativă urmează a fi examinată și în lectura a doua de Parlament.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

11 minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

3 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

3 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

3 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More