Categories: Agricultură

Parlamentul European a adoptat poziţia sa asupra reformei Politicii Agricole Comune

  • Mai mult sprijin pentru cei care practică o agricultură mai favorabilă pentru climă și mediu
  • Plățile directe anuale sunt plafonate la 100.000 EUR, iar IMM-urile vor beneficia de sprijin suplimentar
  • Se introduc măsuri personalizate pentru a ajuta fermierii să facă față crizelor
  • Se aplică sancțiuni mai severe celor care încalcă normele în mod repetat (de ex. regulile legate de mediu sau calitatea vieții animalelor)

Viitoarea politică agricolă a Uniunii trebuie să fie mai flexibilă, durabilă și rezistentă la criză, pentru ca fermierii să poată garanta siguranța alimentară în întreaga UE, potrivit Parlamentului European. Eurodeputații și-au adoptat vineri poziția referitoare la reforma politicii agricole a Uniunii pentru perioada de după 2022. Echipa de negociere a Parlamentului este gata acum să înceapă negocierile cu miniștrii Uniunii.

Către o politică bazată pe performanță

Eurodeputații au aprobat o schimbare a politicii curente, care va adapta mai bine politica agricolă europeană la nevoile fiecărui stat membru în parte. Ei insistă, însă, că trebuie menținute condiții de concurență echitabile în întreaga Uniune. Guvernele naționale ar trebui să elaboreze planuri strategice, supuse aprobării Comisiei. În acestea țările membre trebuie să specifice cum intenționează să pună în practică obiectivele Uniunii. Comisia le va verifica și performanța, nu doar conformitatea cu normele Uniunii.

Promovarea unei mai bune performanțe de mediu a fermelor europene

Obiectivele planurilor strategice vor fi stabilite în conformitate cu Acordul de la Paris, declară eurodeputații.

Parlamentul a consolidat practicile obligatorii favorabile climei și mediului (așa numita „condiționalitate”) pe care fiecare fermier trebuie să le aplice pentru a beneficia de un sprijin direct. Pe lângă aceste măsuri, eurodeputații doresc să se consacre cel puțin 35% din bugetul pentru dezvoltare rurală tuturor tipurilor de măsuri legate de mediu și de climă. Cel puțin 30% din bugetul pentru plățile directe ar trebui să fie rezervat programelor ecologice. Ele nu sunt obligatorii, dar pot îmbunătăți veniturile fermierilor.

Eurodeputații insistă să se creeze servicii de consiliere agricolă în fiecare sat membru și doresc să se aloce cel puțin 30% din fondurile prevăzute de Uniune pentru statul respectiv pentru a ajuta fermierii să combată schimbările climatice, să gestioneze sustenabil resursele naturale și să protejeze biodiversitatea. De asemenea, deputații cer statelor membre să încurajeze fermierii să aloce cel puțin 10% din suprafețele pe care le dețin unor elemente de peisaj care favorizează biodiversitatea, cum ar fi gardurile vii, arborii neproductivi și iazurile.

Reducerea plăților pentru fermele mai mari, sprijinirea fermelor mici și a fermierilor tineri

Eurodeputații au votat pentru reducerea progresivă a plăților anuale directe de peste 60.000 EUR acordate fermierilor și pentru plafonarea acestora la 100 000 EUR. Totuși, înainte de a se aplica această reducere, fermierii ar putea avea posibilitatea să deducă din suma totală 50% din salariile legate de agricultură. Cel puțin 6% din plățile naționale directe ar trebui folosite pentru a sprijini fermele mici și medii. Dacă însă statul membru folosește în acest scop peste 12% din alocarea sa financiară, plafonarea ar trebui să devină voluntară, spun deputații.

Statele membre ale Uniunii ar putea să folosească cel puțin 4% din bugetele lor destinate plăților directe pentru a sprijini tinerii fermieri. S-ar putea acorda un sprijin suplimentar din fondurile pentru dezvoltare rurală, caz în care s-ar putea acorda prioritate investițiilor făcute de tinerii fermieri, spun eurodeputații.

Parlamentul subliniază că sprijinul Uniunii ar trebui rezervat celor care desfășoară cel puțin un nivel minim de activitate agricolă. Persoanele și entitățile care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri permanente de sport și spații destinate activităților de agrement ar trebui excluse automat.

„Burger vegetal” și „friptură de tofu”: nicio schimbare privind etichetarea produselor pe bază de plante

Eurodeputații au respins toate propunerile care urmăreau să rezerve denumirile legate de carne pentru produsele care conțin carne. Nu se schimbă nimic în cazul produselor pe bază de plante și al denumirilor pe care le folosesc la vânzare în momentul de față.

Fermierii sunt sprijiniți pentru a face mai bine față riscurilor și crizelor

Parlamentul a cerut noi măsuri pentru a ajuta fermierii să facă față riscurilor și eventualelor crize viitoare. El dorește o piață mai transparentă și o strategie de intervenție pentru toate produsele agricole. Parlamentul a mai cerut ca practicile care urmăresc aplicarea unor standarde mai ridicate în materie de mediu, de sănătate a animalelor sau de bunăstare a animalelor să nu fie supuse normelor de concurență. Deputații mai doresc să transforme rezerva de criză pentru agricultură, care ajută agricultorii să facă față instabilității prețurilor sau a piețelor, într-un instrument permanent, care să dispună de un buget propriu.

Sancțiuni mai mari în caz de neconformități repetate și mecanismul Uniunii de tratare a plângerilor

Parlamentul dorește să înăsprească sancțiunile în cazul celor care încalcă cerințele Uniunii în repetate rânduri, de exemplu în chestiuni legate de mediu și de calitatea vieții animalelor. În caz de neconformitate, fermierii ar urma să piardă 10% din cuantumul total al plăților cuvenite (față de 5% acum).

Eurodeputații mai doresc să se instituie un mecanism ad hoc al Uniunii de tratare a plângerilor. Acesta s-ar ocupa de plângerile fermierilor și ale beneficiarilor din mediul rural care au fost tratați nedrept sau care au fost dezavantajați în legătură cu subvențiile Uniunii în cazul în care guvernele lor naționale nu le soluționează plângerea.

Rezultatele votului și informați suplimentare

Regulamentul privind planurile strategice a fost aprobat cu 425 voturi pentru, 212 împotrivă și 51 abțineri.

Regulamentul privind organizarea comună a piețelor a fost aprobat cu 463 voturi pentru, 133 împotrivă și 92 abțineri.

Regulamentul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC a fost aprobat cu 434 voturi pentru, 185 împotrivă și 69 abțineri.

Mai multe informații despre textele aprobate sunt disponibile în nota de informare (EN).

Declarații ale președintelui Comisiei pentru agricultură și ale celor trei raportori sunt disponibile aici (EN).

Context

Ultima reformă a politicii agricole a Uniunii (PAC), care a fost înființată în 1962, a avut loc în 2013.

Normele în vigoare privind PAC expiră la 31 decembrie 2020. Ele urmează să fie înlocuite cu dispoziții tranzitorii până în momentul în care Parlamentul și Consiliul convin asupra reformei PAC și o aprobă.

PAC reprezintă 34,5 % din bugetul Uniunii pentru 2020 (58,12 miliarde EUR). Circa 70 % din bugetul PAC sprijină veniturile a șase-șapte milioane de ferme din Uniunea Europeană.

Stanciu Ancuta

Ancuţa-Carolina Stanciu - redactor şef al FinancialIntelligence.ro Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public. Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România". După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

Articole recente

A fost arestat omul de afaceri Jaroslav Haščáka, care deţine casele de pariuri Fortuna şi farmaciile Sensiblu

*Miliardarul ar fi ordonat uciderea jurnalistului slovac Jan Kuciack Omul de afaceri Jaroslav Haščák, care ar…

9 ore ago

Germania: Cel puţin două persoane ucise şi 15 rănite de o maşină care a intrat într-o zonă pietonală

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite după ce…

13 ore ago

Cinci state membre,inclusiv România, au primit tranşa de 8,5 miliarde euro din împrumutul acordat de CE

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro,…

15 ore ago

Moody’s: Majoritatea ratingurilor suverane se confrunte cu un “şoc negativ semnificativ” din cauza pandemiei

Moody's Investors Service se aşteaptă ca majoritatea ratingurilor suverane să se confrunte cu un "şoc…

15 ore ago

Coronavirus: O decizie privind vaccinul Pfizer/BioNTech, cel mai târziu la 29 decembrie (Agenţia Europeană a Medicamentelor)

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că va organiza cel mai târziu la…

15 ore ago

4.272 cazuri de coronavirus în 24 de ore, la 14.588 de teste

Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane…

17 ore ago