Gaze naturale

Parlamentul European  sprijină flexibilitatea reumplerii stocurilor de gaze pentru a reduce prețurile

  • Obligația de constituire de stocuri la un nivel de 90%, prelungită cu doi ani, până la sfârșitul anului 2027

  • Obiectivul trebuie atins în fiecare an între 1 octombrie și 1 decembrie

  • Flexibilitate în cazul unor condiții de piață dificile

  • Mai multă transparență în ceea ce privește ponderea gazelor provenite din Rusia

Noua lege urmărește să abordeze speculațiile de pe piața gazelor și să reducă prețurile, prin introducerea unei mai mari flexibilități a normelor de reumplere a stocurilor de gaze.

Regulamentul, deja convenit între eurodeputați și Consiliu, va prelungi schema UE de înmagazinare a gazelor din 2022 până la 31 decembrie 2027, care altfel ar fi expirat la sfârșitul anului 2025. Normele au fost concepute pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze înainte de sezonul de iarnă.

Eurodeputații și Consiliul au introdus, de asemenea, mai multe amendamente pentru a atenua tensiunile de pe piața gazelor, deoarece speculațiile legate de actualul obiectiv obligatoriu privind nivelul de umplere de 90% până la data de 1 noiembrie a fiecărui an au dus la creșterea costurilor în timpul verii.

Măsuri flexibile pentru reumplere

Textul va permite statelor membre să atingă obiectivul de constituire de stocuri la un nivel de 90% în orice moment între 1 octombrie și 1 decembrie. Odată atins obiectivul de 90%, acest nivel nu va trebui menținut până la 1 decembrie.

Statele membre vor avea posibilitatea de a se abate cu până la 10% de la obiectivul de constituire de stocuri în cazul unor condiții de piață dificile, cum ar fi indicii ale unor speculații care împiedică constituirea de stocuri într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor. Comisia poate mări cu până la 5% acest nivel prin intermediul unui act delegat, pentru un sezon, în cazul în care aceste condiții de piață persistă.

Către o independență deplină față de importurile din Rusia

Autoritatea competentă care monitorizează înmagazinarea gazelor în fiecare stat membru furnizează, de asemenea, informații cu privire la ponderea gazelor stocate care provin din Federația Rusă, în conformitate cu propunerile Comisiei Europene din 17 iunie. Acest lucru va contribui la evaluarea cantității de gaz rusesc stocat în UE.

„Legislația din 2022 a arătat că Europa a fost în măsură să își protejeze cetățenii în situația în care Rusia utilizează gazul ca armă de șantaj”, a declarat raportorul Borys Budka (PPE, Polonia). „Această revizuire va oferi mai multă flexibilitate și mai puțină birocrație, dar, mai presus de toate, va reduce prețurile gazelor în Europa, ajutându-ne în același timp să avansăm către independența energetică față de furnizorii nefiabili”, a afirmat acesta.

Etapele următoare

Parlamentul a susținut proiectul de lege cu 542 voturi pentru, 109 împotrivă și 30 abțineri. Acesta va trebui acum să fie aprobat în mod oficial de Consiliu înainte de publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Context

Instalațiile de stocare a gazelor asigură 30% din consumul de gaze al Uniunii în timpul lunilor de iarnă. Securitatea energetică a UE a reprezentat o preocupare majoră în ultimii ani, nu în ultimul rând având în vedere dependența sa de țări din afara UE pentru aprovizionarea cu energie primară. Criza energetică din 2022, exacerbată de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia și de utilizarea ulterioară ca armă de șantaj a aprovizionării cu gaze, a evidențiat necesitatea urgentă a unor măsuri suplimentare pentru a asigura aprovizionarea cu energie stabilă și la prețuri accesibile.

Printre acestea, UE a introdus noi norme privind stocarea gazelor. Piața mondială a gazelor rămâne însă tensionată, cu o concurență sporită pentru aprovizionarea cu gaz natural lichefiat (GNL) și o volatilitate persistentă a prețurilor.

View Comments

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

55 de minute ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

2 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

2 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

2 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

2 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More