Energie

Parlamentul European sprijină Pactul ecologic european și solicită obiective și mai ambițioase

  • Deputații salută obiectivul UE privind neutralitatea climatică până în 2050
  • În acest sens, este necesar un obiectiv mai ambițios de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030
  • PE sprijină planul ambițios de investiții durabile pentru atingerea obiectivelor Pactului ecologic

Deputații europeni sprijină Pactul ecologic european, însă îi subliniază provocările, inclusiv asigurarea unei tranziții echitabile și necesitatea unor obiective intermediare mai ambițioase, arată un comunicat de presă al Parlamentului European.

Parlamentul a adoptat miercuri poziția sa asupra Pactului ecologic european, prezentat de către Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în dezbaterea plenară din decembrie. Deputații salută Pactului ecologic european și susțin un plan ambițios de investiții durabile pentru a contribui la reducerea deficitului de investiții. De asemenea, aceștia solicită un mecanism pentru o tranziție justă finanțat în mod adecvat.

„Parlamentul a sprijinit într-un mod covârșitor propunerea Comisiei pentru Pactul ecologic european și salută faptul că va exista coerență între toate politicile Uniunii și obiectivele Pactului ecologic. Agricultura, comerțul și guvernanța economică, precum și alte domenii politice, trebuie acum privite și analizate în contextul Pactului ecologic”, a declarat Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru mediu.

Accelerarea reducerii emisiilor cu efect de seră

Parlamentul dorește ca viitorul act legislativ privind clima să fie mai ambițios în ceea ce privește obiectivul UE de reducere a emisiilor până în 2030 (55% până în 2030 față de nivelul din 1990, în loc de „cel puțin 50%, cu țintă către 55%”, așa cum a fost propus de Comisie). UE ar trebui să adopte aceste obiective cu mult timp înainte de conferința ONU privind schimbările climatice din noiembrie. De asemenea, deputații doresc o țintă intermediară pentru 2040, pentru a se asigura că UE este pe drumul cel bun în vederea atingerii neutralității climatice în 2050.

Pentru a evita relocarea emisiilor de dioxid de carbon cauzate de diferențele de ambiție climatică la nivel global, Parlamentul solicită crearea unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon compatibil cu normele OMC.

Deputații subliniază că vor modifica orice propuneri legislative pentru a îndeplini obiectivele Pactului ecologic. Obiective mai ambițioase eficiența energetică și pentru energia regenerabilă (inclusiv obiective naționale obligatorii pentru fiecare stat membru în cazul energiilor regenerabile), precum și o revizuire a altor acte legislative ale UE în domeniul climei și energiei sunt necesare până în iunie 2021, adaugă aceștia.

Rezoluția a fost adoptată cu 482 voturi pentru, 136 împotrivă și 95 abțineri.

Articole recente

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 minute ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

28 de minute ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

o oră ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

o oră ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

2 ore ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More