Update articol:

Parlamentul iranian va analiza retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară după loviturile SUA

iran Sursa foto: pixabay.com

Parlamentul iranian va analiza retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP) după atacurile SUA asupra instalațiilor sale nucleare, relatează duminică dpa, potrivit Agerpres.

Sara Fallahi, membră a parlamentului și a comisiei de securitate, a declarat că posibila închidere a Strâmtorii Ormuz va fi, de asemenea, pe ordinea de zi a unei sesiuni speciale a comisiei parlamentare.

Cu toate acestea, nu a fost comunicată o dată exactă pentru o eventuală închidere, a relatat agenția de știri Tasnim la câteva ore după ce avioane de luptă americane au lovit instalația de îmbogățire a uraniului de la Fordow și alte situri.

Strâmtoarea Ormuz dintre Iran și Oman, cu o lățime de circa 55 de kilometri, este o rută de transport cheie pentru exporturile globale de petrol, de exemplu pentru petrolierele care pleacă din Arabia Saudită.

Atacul ordonat de președintele american Donald Trump a amplificat temerile privind distorsiuni pe piața petrolului.

Iranul a amenințat în repetate rânduri că se va retrage din TNP, care interzice țărilor fără arsenal nuclear să obțină astfel de
arme.

Conducerea Iranului a afirmat permanent că programul său nuclear este exclusiv în scopuri civile. 

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (04/12/2025)

Notificare Banca Comerciala Romana - notificare perioada de stabilizare 26.11.2025 - 04.12.2025

COMPA S. A. (CMP) (04/12/2025)

Notificare prag detineri/vot >10%

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (04/12/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

PATRIA BANK S.A. (PBK) (04/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii