Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRecep Tayyip Erdogan/ Sursa foto: en.kremlin.ru
Parlamentul Turciei a adoptat joi seara o lege privind dezinformarea, în perspectiva alegerilor generale din iunie 2023, lege care prevede până la trei ani de închisoare pentru răspândirea de “informaţii false sau înşelătoare”, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Pe lângă ziare, radiouri, televiziuni, legea vizează reţelele de socializare şi site-urile web cărora li se va cere să denunţe şi să comunice informaţiile personale ale utilizatorilor acestora acuzaţi că răspândesc ştiri false.
Dezbătute de la începutul lunii octombrie, cele 40 de articole ale legii intitulate oficial “legea presei”, au făcut obiectul a numeroase amendamente depuse (fără succes) de opoziţie, care denunţă o “lege a cenzurii”.
Articolul 29, în special, prevede pedepse cu închisoarea de la unu la trei ani pentru “răspândirea de informaţii false sau înşelătoare, contrare securităţii interne şi externe a ţării şi de natură să dăuneze sănătăţii publice, să tulbure ordinea publică, să răspândească frica sau panică în rândul populaţiei”.
Proiectul de lege fusese depus în parlament în luna mai de către deputaţii AKP al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care urmăreşte să câştige un nou mandat în iunie 2023. Opoziţia a încercat fără succes să obstrucţioneze acest text, care a fost adoptat cu 334 de voturi din totalul de 581.
În decembrie 2021, şeful statului era de părere că reţelele de socializare, percepute iniţial ca un simbol al libertăţii,”au devenit una din principalele ameninţări la adresa democraţiei”.
Legea prevede, de asemenea, că preşedinţia va fi responsabilă pentru pregătirea unui “Buletin de dezinformare în fiecare luni (…) pentru a informa publicul despre dezinformare şi ştiri false”.
Proiectul de lege a stârnit numeroase îngrijorări în cercurile jurnalistice şi în rândul organizaţiilor pentru drepturile omului, ai căror membri s-au mobilizat la începutul lunii, protestând, mascate în negru, în faţa parlamentului.
Un număr de 12 asociaţii şi sindicate ale jurnaliştilor, inclusiv Reporteri Fără Frontiere (RSF), au denunţat proiectul de lege, criticând o încercare de cenzură din partea guvernului.
“Turcia intră într-o perioadă dificilă: toată lumea va fi afectată de această lege”,”opoziţia, ONG-urile, asociaţiile de avocaţi, jurnaliştii şi cetăţenii de rând”, a scris joi seară pe Twitter avocatul şi unul din directori unei asociaţii pentru apărarea presei (MLSA), Veysel Ok, el însuşi dat în judecată de mai multe ori în trecut.
Conform clasamentului RSF, în 2022 Turcia ocupă locul 149 din 180 în privinţa libertăţii de informare.
Înaintea adoptării legii, Consiliul Europei a denunţat “obstrucţionarea” libertăţii de exprimare garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. La începutul lunii octombrie, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu “potenţialele consecinţe”, în special riscul “intensificării auto-cenzurii” în perspectiva viitoarelor alegeri.
Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…
Grupul Financiar Banca Transilvania a participat pentru prima dată în acest an la exercițiul european…
Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…
Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…
Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…
This website uses cookies.
Read More