Update articol:

Parlamentul Ungariei aprobă un proiect de lege ce complică destituirea preşedintelui ţării, un apropiat al premierului Orban

ungaria Sursa Pixabay

Parlamentul Ungariei a aprobat miercuri un proiect de lege ce complică destituirea preşedintelui, apropiat al prim-ministrului naţionalist Viktor Orban, suscitând acuzaţiile opoziţiei conform cărora guvernul încearcă să blocheze instituţiile odată cu apropierea alegerilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cu câteva luni înainte de scrutin, prevăzut să aibă loc în aprilie, sondajele prezic o înfrângere a coaliţiei lui Orban în faţa partidului Tisza al liderului opoziţiei Peter Magyar.

Mandatul de cinci ani al preşedintelui Tamas Sulyok, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, este menit să se încheie în 2030.

În calitate de şef al statului, el dispune în principal de puteri ceremoniale, însă poate de asemenea să se opună prin veto unor legi sau să le retrimită în faţa Curţii Constituţionale, ceea ce i-ar permite să perturbe agenda unui nou guvern.

Până acum Parlamentul putea să îl declare pe preşedinte în incapacitate de a-şi exercita funcţiile cu majoritate simplă. Însă deputaţii au aprobat – cu 134 de voturi pentru, 49 împotrivă şi două abţineri – un proiet de lege ce obligă Curtea Constituţională să examineze “legalitatea” destituirii.

Însă Curtea Constituţională este prezidată de fostul procuror general Peter Polt, de asemenea aliat al lui Orban, pe care Parlamentul l-a numit anul acesta pentru 12 ani.

Această schimbare legislativă nu va putea fi modificată decât cu o majoritate de două treimi.

“Preşedintele Republicii a declarat că el a constatat o lacună în ceea ce priveşte statutul său juridic, ce ar putea da loc unor potenţiale abuzuri, şi prin urmare noi am acceptat observaţia lui”, a justificat şeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, în timpul briefingului său de miercuri.

Potrivit partidului Tisza, această lege este “o dovadă suplimentară” că guvernul lui Orban, revenit la putere în 2010, este într-o situaţie disperată odată cu apropierea alegerilor pe care ştie că le va pierde.

BVB | Știri BVB
ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (10/12/2025)

Renuntare la mandatul de administrator

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (10/12/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 03.12.2025

OMV PETROM S.A. (SNP) (10/12/2025)

OMV Petrom deschide urmatorul capitol pentru securitatea energetica a Romaniei

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (10/12/2025)

ROMGAZ continua angajamentul ferm de investitii in perimetrul Neptun Deep