Net4Media, furnizorul românesc de soluții de tehnologie în domeniul conținutului digital și digital signage pentru pariuri și jocuri de noroc a încheiat un parteneriat cu SKS365, unul dintre principalii operatori de pe piața internațională de gambling, prin intermediul căruia va îmbunătăți digitalizarea și personalizarea experienței de joc din agențiile SKS365 din Italia, potrivit unui comunicat de presă.
Acesta este primul acord semnat cu un operator de jocuri de noroc și pariuri activ pe piața italiană și va permite SKS365 să gestioneze, de pe o singură platformă centralizată, conținutul digital pentru rețeaua de aproximativ 1000 de agenții Planetwin365 din țară. Datorită soluției de tehnologie dezvoltată de Net4media, fiecare agenție Planetwin365 va putea oferi clienților săi o serie de conținuturi personalizate – de la bannere la videoclipuri promoționale, de la transmisiuni în direct la cote live și o varietate nelimitată de jocuri virtuale full HD de la orice furnizor – marcând, astfel, un pas important în procesul de digitalizare a rețelei SKS365.
“Parteneriatul cu SKS365, unul dintre liderii pieței foarte competitive din Italia, ne onorează, dar vine și ca o confirmare a nivelului tehnologic atins de platforma noastră complexă“, susține Liviu Popovici, Partener și CCO Net4Media.
Net4Media este o companie românească de tehnologie, care a cunoscut o creștere fulminantă dezvoltând un ecosistem digital de ultimă generație de produse și platforme software care, printre altele, facilitează livrarea și gestionarea conținutului digital de orice tip, precum și gestionarea infrastructurii pentru rețele mari de retail. SKS365 este unul dintre principalii operatori de pe piața internațională de pariuri și jocuri de noroc, prezent și în Italia, online și landbased, prin intermediul SKS365 Malta Limited.