Categories: Politica

Participarea la târgurile internaționale de turism, cu stand de țară, va fi regândită și asumată de Consiliul de Brand Turistic Național (CBTN) și de Consiliul Consultativ al Turismului (Ministerului Turismului)

Participarea la târgurile internaționale de turism, cu stand de țară, va fi regândită și asumată de Consiliul de Brand Turistic Național (CBTN) și de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), potrivit Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului. Acțiunile de promovare a destinației România pe piețele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către CBTN și CCT, iar până atunci toate participările la târgurile internaționale de profil vor fi suspendate. Decizia vine în urma discuțiilor din cadrul ședinței organizate marți, 19 aprilie a.c., la care au participat, alături de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, membri din sectorul public și privat, numiți în cadrul celor două structuri consultative.

„Întâlnirea de astăzi sper să genereze rezultatele pe care fiecare român le așteaptă din partea Ministerul Antreprenorialului și Turismului pentru promovarea corectă a României, care să atragă un număr cât mai mare de turiști. Deciziile pe care le-am luat urmează să crească implicarea antreprenorilor din acest domeniu, inclusiv prin asumarea de către Consiliului de Brand și a Consiliului Consultativ al Turismului a conceptului pentru fiecare participare a țării noastre în afara granițelor”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

CBTN și CCT, la solicitarea ministrului Cadariu, vor elabora în cel mai scurt timp o nouă procedură de participare la manifestările expoziționale de profil din străinătate, sub pavilion național de tip standard. O cerință explicită este ca standul și întregul concept de promovare a destinației România, pentru fiecare târg în parte, să fie prezentate în cadrul adunării membrilor acestor structuri consultative și, ulterior, aprobate.

Suplimentar, ministrul Cadariu a anunțat demararea unor anchete disciplinare în cadrul Direcției Generale Turism și suspendarea activității de participare la târgurile internaționale a persoanelor desemnate de către minister care au făcut parte din delegația aferentă acțiunii de promovare din New York. Totodată, la comisia de disciplină vor fi chemați și atașații economici din Statele Unite ale Americii. Cu privire la activitatea personalului din Consulatului General al României la New York, ministrul Cadariu a solicitat în scris către Ministerul Afacerilor Externe o analiză a conduitei profesionale, având în vedere că aceștia nu au semnalat cele constatate la standul României și au ales să promoveze o fotografie care să aducă prejudicii imaginii naționale.

Consiliul de Brand Turistic Național, instituit prin ordin de ministru în luna februarie a acestui an, este format din reprezentanți ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizația Patronală Mangalia-Constanța, Alianța pentru Turism, Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Asociației de Ecoturism din România (AER), Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, Asociației Open Knowledge România, specialiști în marketing și publicitate, ai companiilor de profil, inclusiv din domeniul festivalier, profesori universitari, precum și personal specializat din cadrul instituției.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

2 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

2 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

2 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

2 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

2 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More