Burse/Investitii

Patria Bank: profit net de 5,98 milioane lei la 30 septembrie , în creștere cu 2% față de aceeași perioada a anului 2019

Rezultatele financiare la 30 septembrie 2020 (9 luni) ale Patria Bank prezintă un profit net de 5,98 milioane de lei, în creștere cu 2% față de aceeași perioada a anului 2019. Potrivit oficialilor băncii, această performanță financiară a survenit într-un mediu pandemic neanticipat în care predictibilitatea a fost foarte redusă, iar volatilitatea condițiilor macroeconomice a fost ridicată.
Față de anul precedent, când Banca a raportat un profit anual net de 5,3 mil. lei (12 luni), se observă o îmbunătățire a rezultatelor financiare la 9 luni în 2020 – profit 5,98 mil. lei, chiar dacă criza sanitară a adus efecte negative asupra sistemului bancar.
Consolidarea nivelului de profitabilitate reprezintă cumulul deciziilor strategice pe care Banca le-a implementat, concretizându-se în următoarele repere financiare atinse în anul 2020:
·      Credite nou acordate în valoare de peste 603 mil. lei în cursul anului 2020 (într-un ritm mai accelerat decât media sistemului bancar), ceea ce a condus la o creștere a portofoliului de credite performanțe cu 13%, respectiv +194 mil. lei comparativ cu decembrie 2019
·      Îmbunătățirea structurii bilanțiere a băncii prin creșterea ponderii creditelor nete în total active la 55% de la 50% în decembrie 2019
·      Optimizarea și reducerea cheltuielilor operaționale cu 13%, -14,3 mil. lei (primele nouă luni 2020 față de perioada similară din 2019)
·   Impactarea rezultatului net cumulat la 30 septembrie 2020 de anumite evoluții ale pieței și comportamentului clienților că urmare a contextului pandemiei COVID-19 declanșată în cursul lunii martie 2020. Astfel, profitul net raportat încorporează elemente de natură nerecurenta și a impactului cauzat de pandemia COVID-19 în valoare de -7,8 mil. lei; fără aceste elemente extraordinare rezultatul net cumulat la 30 septembrie 2020 ar fi fost profit net de 13,8 mil. Lei.
Patria Bank este o banca românească listată la Bursă de Valori București, cu prezența la nivel național, dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali. Grupul Patria Bank este deținut majoritar de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Marii Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN și SĂI Patria Asset Management.

View Comments

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

51 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

54 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More