Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPatru bulgari au fost acuzați de participarea la un grup de crimă organizată creat pentru a spăla bani și a comite fraudă fiscală și informatică, au declarat vineri anchetatorii și procurorii care anchetează firma de creditare în criptomonede Nexo, transmite Reuters.
Procurorii au declarat joi că au demarat o anchetă cu privire la presupusele activități ilegale desfășurate de Nexo, efectuând percheziţii la biroul firmei și în alte 14 locații din capitala Sofia.
„Aceasta este o investigație fără precedent”, a declarat reporterilor Borislav Sarafov, șeful Serviciului Național de Investigații al Bulgariei, spunând că Bulgaria va prelua conducerea unei anchete care a început cu câteva luni în urmă în coordonare cu omologii americani, britanici şi din alte ţări.
Anchetatorii au spus că au analizat peste 4 milioane de tranzacții cripto pe platforma Nexo și au descoperit că unele au fost efectuate cu încălcarea sancțiunilor UE și SUA împotriva Rusiei, în timp ce altele au implicat o persoană cunoscută pentru finanțarea activităților „teroriste”.
Firma de creditare cripto Nexo a negat orice faptă greşită.
Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…
Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…
Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…
Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…
Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…
Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…
This website uses cookies.
Read More