Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzColegiul Director al Organizaţiei Sectorului 3 a Partidului Naţional Liberal (PNL) a decis, marţi, prin vot secret, cu majoritate de voturi, excluderea din partid a patru membri, respectiv Constantin Neagu, Paul Gheorghe, Andreea Weinerich şi Alexandru Grozav, potrivit unui comunicat.
Cei patru sunt consilieri în Consiliul Local Sector 3.
Sursa citată menţionează că aceştia au fost sancţionaţi cu excluderea din PNL pentru încălcarea în mod grav şi repetat a prevederilor Statutului şi ale Codului Etic ale liberalilor şi pentru încălcarea deciziilor organismelor de conducere ale partidului, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Politic al partidului, precum şi prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante.
Decizia excluderii, luată de Colegiul Director al Partidului Naţional Liberal Sector 3, poate fi contestată de către persoanele sancţionate în cadrul forurilor interne ale partidului, conform Statutului PNL.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More