International

Patruzeci de parlamentari democraţi, inclusiv Nancy Pelosi, îi cer lui Biden să nu mai trimită arme Israelului

Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, o aliată apropiată a preşedintelui Joe Biden, şi alţi 39 de legislatori democraţi au semnat o scrisoare prin care îi cer liderului de la Casa Albă să suspende transferul de arme către Israel, a informat sâmbătă EFE, potrivit Agerpres.

În scrisoarea lor, făcută publică vineri, legislatorii îşi exprimă “îngrijorarea şi indignarea” faţă de atacul armatei israeliene din 1 aprilie în care şi-au pierdut viaţa şapte voluntari de la World Central Kitchen (WCK), ONG-ul fondat de maestrul bucătar spaniol Jose Andres.

Din perspectiva acestui atac, ei îi cer lui Biden şi secretarului de stat Antony Blinken să reconsidere trimiterea de arme în Israel şi să suspende orice viitor transfer de arme până când se va face o investigaţie completă asupra atacului şi până se va îmbunătăţi situaţia umanitară din Fâşia Gaza.

“În lumina recentului atac împotriva lucrătorilor umanitari şi a crizei umanitare din ce în ce mai gravă, credem că este nejustificat să se aprobe aceste transferuri de arme”, se arată în scrisoarea semnată de Pelosi şi de alţi 39 de democraţi, între care progresista Rashida Tlaib, originară din Palestina.

De asemenea, ei îi cer lui Biden să nu trimită 2.000 de bombe cu diametru mic şi mediu în Israel, pachet care a fost aprobat chiar în această săptămână înainte de atacul în care au murit cei şapte voluntari ai WCK.

Scrisoarea este relevantă pentru că reprezintă o schimbare în sprijinul acordat Israelului de către Pelosi, care a fost un apărător ferm al statului israelian de-a lungul carierei sale, şi scoate în evidenţă faptul că ideea de a pune capăt transferurilor de arme către Israel nu mai este o cerere venită exclusiv dinspre aripa progresistă a Partidului Democrat, ci pare să se extindă la nivelul întregului partid.

Mai mult, scrisoarea vine după ce o altă personalitate democrată importantă, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a cerut în martie alegeri anticipate în Israel, considerând că premierul Benjamin Netanyahu este un obstacol în calea păcii.

Articole recente

Acord UE-SUA: Franţa a fost “un pic singură”, regretă premierul francez

Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…

o oră ago

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

o oră ago

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

3 ore ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

3 ore ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More