Paul Singer, vulturul de pe Wall Street, se apropie de exitul din Fondul Proprietatea

Elliott Associates, care îl are în spate pe miliardarul Paul Elliot Singer, supranumit ‘Vulturul de pe Wall Street’, și-a redus participația la Fondul Proprietatea (FP), sub 5%, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Elliott Associates are acţiuni şi GDR-uri (certificate globale de depozit) FP prin intermediul Manchester Securities şi Bares­ford Energy Corporation, iar acestea au anunțat că deţinerile lor combinate, la data de 20 august 2018, au reprezentat 2,42% din capitalul social subscris al Fondului, respectiv 3,02% din totalul drepturilor de vot în Fondul Proprietatea.

Deținerea Elliott, care era, la un moment dat cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, cu un pachet de peste 20%, a scăzut accelerat în ultimii doi ani, și ca urmare a programelor de răscumpărare ale fondului.

Din acționariatul FP, mai fac parte City of London Investment Management, cu un pachet de 5,04% din drepturile de vot, și fon­duri din grupul NN Group N.V., cu o deținere 5,02% din totalul drepturilor de vot la FP.

Paul Singer a devenit faimos pentru modul în care a câştigat miliarde de dolari cumpărând datorii ale statelor sau companiilor falimentare. El cumpăra ieftin obligaţiuni ale statelor care se luptau să supravieţuiască, refuza să accepte ofertele pe care ceilalţi investitori le acceptau, apoi negocia agresiv sub ameninţarea unui proces. 

Acesta a recuperat datorii de 58 de milioane de dolari de la Peru, pe care le-a cumpărat cu 11,4 milioane de dolari, iar de la Guvernul din Congo a obţinut 90 milioane de dolari, pentru datorii pe care le-a cumpărat sub 20 milioane de dolari.

Voturile Elliott au fost decisive în Adunările Generale ale FP pentru menținerea în funcție a administratorului Franklin Templeton. Acesta a dus o politică de vânzări din portofoliu, renunțând de-a lungul timpului la pachete din companii precum Transelectrica, Romgaz sau Petrom, și răscumpărări de acțiuni proprii, în vedere reducerii de capital și returnării de cash către acționari.

Managementul FP au susținut mereu că, atâta timp cât FP se tranzacționează la un discount considerabil față de valoarea activului net, propriile acțiuni sunt cea mai bună investiție. 

Anul acesta, FP a anunţat că Johan Meyer va deveni singurul Manager de Portofoliu Principal al FP, în condiţiile în care Greg Konieczny, Director al departamentului Speciality Strategies din cadrul Templeton Emerging Markets Group (TEMG), avea să renunţe la responsabilităţile legate de managementul Fondului. Ulterior, acesta a părăsit de tot FT, după 22 de ani de activitate.

Fondul Proprietatea a fost înființat în 2005, ca vehicul de despăgubire a celor deposedați abuziv de regimul comunist, însă, după listarea la bursă, s-a transformat în fond de investiții, la decizia acționarilor.

Articole recente

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

2 minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

3 minute ago

Premierul Bolojan susţine că prevederile care privesc magistraţii respectă aspectele care ţin de constituţionalitate

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, luni, că în opinia sa prevederile care privesc magistraţii din…

5 minute ago

Şeful de cabinet al lui Zelenski a discutat cu Rubio despre loviturile ruse asupra ţintelor ucrainene

Şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a afirmat că a discutat…

6 minute ago

Bolojan: O bună parte din orele în şcolile din România sunt predate de suplinitori

O bună parte din orele în şcolile din România sunt predate de suplinitori, a afirmat,…

8 minute ago

Rusia: Oamenii de afaceri se aşteaptă la o încetinire a economiei (RBK)

Un sondaj realizat în rândul oamenilor de afaceri din Rusia arată că 57% se aşteaptă…

9 minute ago

This website uses cookies.

Read More