Politica

Paul Stănescu (PSD): România nu este trambulina mesajelor antieuropene şi proruse ale premierului Viktor Orban

România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene şi proruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar, a declarat, luni, secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

“Dacă aceştia doresc să critice acţiunile comune ale UE şi NATO şi să facă previziuni legate de agresiunea la care este supusă Ucraina din partea Rusiei, atunci să o facă de pe teritoriul Ungariei, unde au libertatea de a spune ce vor. În interiorul unui alt stat, astfel de mesaje sunt inadecvate”, precizează social-democratul într-un comunicat transmis Agerpres.

Reacţia secretarului general al PSD vine în contextul recentelor afirmaţii făcute de premierul ungar în România.

“Să spui că UE a pierdut războiul este absolut inutil, superficial şi necredibil, mai ales când vorbeşti de pe poziţia complicată de stat izolat politic în UE. Înţelepciunea proverbială maghiară poate fi utilă, dar cea politică lasă de dorit. În plus, vreau să atrag atenţia că un alt aspect devine îngrijorător şi nu îl putem tolera: transformarea sportului, în zonele cu minoritate maghiară, în instrument de promovare a autonomiei pe criterii etnice. În loc ca sportul să promoveze competiţia, unitatea şi o bună înţelegere între maghiari şi români, a ajuns să derapeze către anumite scopuri politice. Se vede rău, ca şi cum trebuie mulţumiţi diverşi oficiali unguri cu orice preţ, atunci când vin în România. Cred că se impune la nivelul coaliţiei o clarificare urgentă a acestui mod de a gestiona activitatea sportivă. Este inacceptabil ca el să fie denaturat de la adevărata sa misiune, chiar sub ochii noştri şi ai autorităţilor române. Aceste momente, oarecum penibile şi provocatoare, trebuie să dispară. Relaţiile oficiale diplomatice care se construiesc între România şi Ungaria nu trebuie alterate sub nicio formă de tot felul de provocări politice”, subliniază Paul Stănescu.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Băile Tuşnad, că lumea se află într-un deceniu al pericolelor şi primejdiilor şi nu credea că piloanele civilizaţiei occidentale vor începe să se dărâme. El a opinat că printre cele mai spinoase probleme cu care se confruntă Europa se numără criza demografică, criza spiritualităţii, a puterii Occidentului, dar şi o criză politică, amintind printre altele că Europa a pierdut controlul asupra resurselor de energie şi materiilor prime, “atât de necesare pentru a susţine performanţa economică”. Oficialul ungar a mai spus că fenomenul migraţionist a împărţit Europa în două şi că există o bătălie între aceste două părţi.

Viktor Orban a fost prezent sâmbătă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad şi a asistat la meciul de fotbal dintre FK Csikszereda U18 şi reprezentativa U18 a Ungariei, organizat pentru a marca inaugurarea unei noi tribune la stadionul echipei din Miercurea Ciuc.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

21 de minute ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

29 de minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

39 de minute ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

41 de minute ago

This website uses cookies.

Read More