Politica

Păun: Mă aştept ca preşedintele interimar să pună presiune mai mare pe instituţiile statului din sfera securităţii

România va avea un preşedinte interimar conform Constituţiei, cu toată legitimitatea în spatele său, care va putea să pună presiune mai mare pe instituţiile statului din sfera securităţii, apărării, având în vedere că, până în prezent, nu au fost luate măsuri împotriva manipulărilor care au loc pe reţelele de socializare, consideră Cristian Păun, profesor universitar de economie.

“Prelungirea mandatului preşedintelui era sub semnul îndoielii în ceea ce priveşte legitimitatea, alimenta instabilitatea politică a României. Faptul că şi-a dat demisia (preşedintele Klaus Iohannis, n.r.), lasă loc scenei politice să se manifeste mai bine decât cu un preşedinte la butoane pe care îl contestă cea mai mare parte a electoratului pe probleme de legitimitate. România nu rămâne fără preşedinte. Conform legii, România va avea un preşedinte interimar, în persoana preşedintelui Senatului, conform Constituţiei. El va prelua temporar prerogativele de preşedinte, până când vom reorganiza alegerile”, a declarat pentru AGERPRES Cristian Păun.

În opinia sa, problemele privind legitimitatea se resfrângeau şi asupra serviciilor secrete, asupra rezultatelor concrete ale anchetei cu privire la alegeri. “Mi se pare că instituţiile statului în momentul de faţă sunt fără stăpân. România este un sat fără câini şi evident că nimeni nu mai ascultă de un preşedinte pe care nu îl consideră ilegitim, cu un mandat prelungit în mod forţat. Mă aştept ca preşedintele interimar să pună presiune mai mare pe instituţiile statului care sunt în sfera securităţii, apărării”, a adăugat Păun.

Potrivit acestuia, România va avea un preşedinte interimar conform Constituţiei care va putea “să intre mai consistent şi mai abrupt în aceste servicii secrete”.

“Eu nu pot să-mi explic, de exemplu, de ce există – şi nimeni nu cercetează, tot felul de grupuri pe Facebook, pe reţelele sociale, care postează imagini false, care atrag tot felul de oameni, imagini făcute cu inteligenţa artificială. (…) E nebunie pe reţelele sociale în momentul de faţă şi nimeni nu face nimic, deşi denumirile acestor grupuri de utilizatori sunt la vedere, există. Poţi afla destul de uşor, dacă eşti serviciu secret în orice ţară, cine se află în spatele acestor campanii de buimăcire a populaţiei din România, de manipulare. E tăcere instituţională şi pe fondul acestei probleme de legitimitate care, astăzi, cred că se rezolvă. Până la urmă, important este ca această voinţă a poporului să fie una reală şi nu una care rezultă în urma unor buimăceli colective, care este aruncată în momentul de faţă în România şi pe care nimeni nu o poate explica”, a mai spus Cristian Păun.

El a subliniat că populaţia a dat un semnal inclusiv în ceea ce priveşte fostul preşedinte al României.

“Din punctul meu de vedere cred că ar fi trebuit să se întâmple (demisia, n.r.) la acel moment al alegerilor. Nu trebuia să reieşim în faţă cu acelaşi preşedinte. (…) Nemulţumirea generală a fost şi în privinţa dumnealui, pentru că ştim şi noi toate acele dosare discutabile apărute în presă, cu privire la călătorii, vacanţe, zboruri dubioase – şi ar trebui toate astea, într-un final, să fie şi ele lămurite. Mă gândesc că noul preşedinte interimar va veni inclusiv cu noi clarificări, noi informaţii, transparenţă mai mare cu privire la mandatele fostului preşedinte, astfel încât să ne fie şi nouă clar ce a făcut concret în ultimii ani. N-ar trebui să-i fie frică niciunui preşedinte de mandatele sale, dacă mandatele respective au fost administrate legal”, a adăugat Păun.

În opinia sa, va fi mult mai bine pentru România faptul că “se schimbă puţin tabla de şah”.

“Vom vedea o presiune reală şi mai mare pe aceste instituţii care în acest moment nu cred că-şi fac cum trebuie datoria. Eu, ca cetăţean, nu mă simt protejat, nu mă simt în niciun fel apărat – şi nu cred că este cazul ca într-o ţară de nivel NATO să avem astfel de sentimente: să intri pe Facebook şi să vezi cum grupuri, grupuri, nestingherite, fac legea prin România şi, pur şi simplu, nimeni nu-i la întrebari”, a mai spus Cristian Păun.

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României. El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

5 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

5 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

6 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

7 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

9 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More