Comunicate de presa

Pe 21 martie, Ziua Mondială a Sindromului Down, Asociația HANSEN LIFECARE își reînnoiește misiunea de a susține tinerii pacienți prin facilitarea tratamentelor stomatologice

Pe 21 martie, Asociația HANSEN LIFECARE marchează Ziua Mondială a Sindromului Down și își propune să ajute în continuare pacienții cu această afecțiune să-și mențină sănătatea orală pentru o integrare socială cât mai facilă, potrivit unui comunicat de presă.

În cei 5 ani de la înființare, Asociația HANSEN LIFECARE a desfășurat proiecte destinate copiilor cu Sindrom Down, dar și cu alte nevoi speciale; scopul acestor acțiuni este prevenția și tratarea afecțiunilor stomatologice a tinerilor pacienți, dar și educarea acestora și a părinților în privința cerințele specifice de îngrijire orală. Prin grația unor sponsori, Asociația HANSEN LIFECARE a sprijinit pacienți cu Sindrom Down prin diminuarea costurilor sau chiar acordarea unor tratamente gratuite, se mai arată în comunicat.

Sindromul Down – probleme stomatologice care afectează starea generală a pacienților

Potrivit Asociației HANSEN LIFECARE, aceste demersuri sunt cu atât mai necesare cu cât Sindromul Down prezintă o componentă stomatologică importantă, cu impact ridicat asupra sănătății, dar care de multe ori este trecută cu vederea. Printre problemele stomatologice cele mai întâlnite la acești copii, amintim erupția întârziată a dinților, carii dentare cauzate de medicația specifică afecțiunii, parodontoza, incluzia dinților permanenții.

În comunicat se mai precizează următoarele:

”În rândul adulților cu această afecțiune, s-a constatat un procentaj foarte mare de pacienți ((90-96%) care suferă de parodontoză în diferite faze. Această boală, împreună cu cariile, sunt aspectele medicale ce trebuie luate în considerare de timpuriu, din copilărie, pentru a evita problemele mai grave de la maturitate.

Componenta umană – un factor important în succesul tratamentelor

Atât educația tinerilor pacienți, cât și tratamentele se dovedesc mai eficiente atunci când este luat în calcul și aspectul psiho-afectiv al relației cu micuții. De aceea, din echipele implicate propriu-zis în proiectele Asociației HANSEN LIFECARE, fac parte atât medici, cât și psihologi, precum și specialiști din ramuri medicale conexe. Dacă tratamentele stomatologice efective pot fi realizate în cabinete cu o utilare obișnuită, în schimb, experiența medicilor și interesul cultivat către astfel de cazuri conduc la crearea încrederii, facilitează comunicarea cu micii pacienți și reduc gradul de stres al acestora. Astfel, copiii devin mai cooperanți și mai dornici să participe la actul medical.

Un caz special, apropiat de inima echipei noastre, este micuța Ines, pe care o puteți vedea aici:

Astfel de cazuri, de mici pacienți deveniți mari prieteni, ne încurajează să ne menținem misiunea, aceea de a oferi complexele și minuțioasele tratamente necesare pacienților cu Sindrom Down, dar și de a ajuta la conștientizarea nevoii acestor persoane de a fi integrate și de a-i susține în străduințele lor meritorii.

Despre Asociația HANSEN LIFECARE

Asociația HANSEN LIFECARE, înființată în 2017, desfășoară activități ce au drept scop sprijinirea copiilor cu dizabilități și nevoi speciale, prin acțiuni educative și tratamente stomatologice de specialitate. Asociația HANSEN LIFECARE vizează acordarea de asistență medicală stomatologică pentru copiii cu Sindrom Down și alte afecțiuni, pentru ca micii pacienți să se bucure de o stare de sănătate mai bună, o calitate a vieții mai ridicată și o integrare cât mai ușoară.

Mai multe despre activitatea noastră aici:

De-a lungul anilor, s-au alăturat asociației următorii sponsori și parteneri: Clinicile 3D Dental, Euromellis (sucurile Melissimo), 247 Production, EM360 Group și C.N. Loteria Română SA.”

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

18 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

18 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

18 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

19 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

19 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More