International

PE şi-a dat acordul final pentru o lege care interzice dezinformarea şi declaraţiile înşelătoare despre produse

Parlamentul European (PE) şi-a dat miercuri acordul final privind o directivă care va îmbunătăţi etichetarea produselor şi va interzice utilizarea declaraţiilor de mediu înşelătoare, potrivit Agerpres.

Directiva, adoptată cu 593 voturi pentru, 21 împotrivă şi 14 abţineri, urmăreşte să protejeze consumatorii de practicile de marketing înşelătoare şi să îi ajute să facă alegeri mai bune atunci când cumpără diverse bunuri, informează un comunicat al legislativului comunitar.

În acest scop, lista UE cu practicile comerciale interzise va fi completată cu mai multe obiceiuri de marketing problematice legate de dezinformarea ecologică (cunoscută şi ca “greenwashing”) şi de uzura prematură a bunurilor.

Noile norme urmăresc, în principal, să îmbunătăţească fiabilitatea şi claritatea etichetelor produselor prin interzicerea utilizării unor declaraţii de mediu înşelătoare, cum ar fi “ecologic”, “natural”, “biodegradabil”, “neutru din punct de vedere climatic” sau “eco”, atunci când nu sunt însoţite de dovezi.

Folosirea etichetelor de sustenabilitate va fi şi ea reglementată, având în vedere confuzia cauzată de proliferarea lor şi faptul că nu folosesc date comparative. În viitor, în UE vor fi autorizate doar etichetele de sustenabilitate bazate pe sisteme oficiale de certificare sau stabilite de autorităţile publice.

În plus, directiva va interzice afirmaţiile bazate pe schemele de compensare a emisiilor potrivit cărora un produs ar avea un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului.

Un alt obiectiv important al noii legi este ca producătorii şi consumatorii să se concentreze mai mult asupra durabilităţii produselor. În viitor, informaţiile privind garanţia produselor vor trebui să fie mai vizibile. Se va crea, de asemenea, o etichetă armonizată, care va conferi mai multă vizibilitate produselor cu o garanţie extinsă.

Noile reguli vor interzice şi afirmaţiile nefondate privind durabilitatea, cum ar fi, de exemplu, afirmaţia potrivit căreia o maşină de spălat va rezista la 5.000 de cicluri de spălare, dacă acest lucru nu este adevărat în condiţii normale, îndemnurile la înlocuirea consumabilelor mai devreme decât este strict necesar şi prezentarea bunurilor ca fiind reparabile atunci când nu este cazul.

“Această lege va schimba viaţa de zi cu zi a tuturor europenilor. Ne vom îndepărta de obiceiul de a arunca foarte repede produsele, vom face marketingul mai transparent şi vom combate obsolescenţa prematură a bunurilor. Oamenii vor putea alege produse mai durabile, reparabile şi sustenabile datorită etichetelor şi reclamelor fiabile”, a declarat raportoarea croată Biljana Borzan, din grupul S&D.

“Cel mai important, companiile nu mai pot păcăli oamenii spunând că sticlele de plastic sunt bune pentru că au plantat copaci undeva sau nu vor mai putea afirma că un produs este sustenabil fără a aduce dovezi. Aceasta este o mare victorie pentru noi toţi!”, a adăugat ea.

Directiva mai trebuie acum să primească aprobarea finală din partea Consiliului, după care va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziţie 24 de luni pentru a o transpune în legislaţia naţională.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More