Afaceri

PEFA: Reducerea cheltuielilor, nu creşterea taxelor, este soluţia sustenabilă pentru reducerea deficitului bugetar

Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) îşi exprimă îngrijorarea faţă de intenţia autorităţilor de a creşte taxele pentru mediul de afaceri ca soluţie pentru reducerea deficitului bugetar, considerând că aceasta va avea consecinţe negative asupra economiei, descurajând investiţiile, reducând competitivitatea şi afectând locurile de muncă.

“În locul majorării poverii fiscale asupra companiilor, facem apel la autorităţi să se concentreze pe reducerea cheltuielilor publice nejustificate şi pe implementarea unor reforme structurale care să crească eficienţa administraţiei publice. Este esenţial ca statul să gestioneze mai responsabil resursele financiare şi să îşi prioritizeze cheltuielile, astfel încât să se reducă deficitul fără a penaliza contribuabilii care susţin economia”, se arată într-un comunicat al PEFA transmis luni.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri cere ca, în paralel, cheltuielile publice – în special cele destinate sectorului Muncii – să fie reduse cu un procentaj echivalent creşterii taxelor, măsură care “ar asigura un echilibru şi ar demonstra că povara ajustărilor nu este lăsată exclusiv pe umerii mediului privat”.

“Sustenabilitatea fiscală nu se poate construi pe spatele mediului de afaceri, ci printr-o administrare mai eficientă a fondurilor publice. Companiile sunt motorul economiei, iar o supraimpozitare le va frâna capacitatea de a crea valoare, locuri de muncă şi de a genera venituri la bugetul de stat”, a declarat Andreea Negru, preşedintele PEFA, citată în comunicat.

PEFA consideră că, în contextul economic actual, este vitală crearea unuiu parteneriat real între autorităţi şi sectorul privat, pentru a găsi soluţii echilibrate care să asigure atât creşterea economică, cât şi stabilitatea fiscală.

Patronatul invită Guvernul să iniţieze un dialog deschis cu reprezentanţii mediului de afaceri şi să analizeze cu atenţie impactul oricărei măsuri fiscale asupra economiei naţionale.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

7 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

7 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

7 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

8 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

10 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More