Macroeconomie

Pensia medie reală, creștere anuală de aproape 33%

de Dan Pălăngean

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna octombrie 2024 de 3.127 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Recalcularea s-a soldat cu o majorare nominală de circa 22% per total a acestui indicator social de bază.

Prin cumularea efectelor indexării cu 13,8% a punctului de pensie și a trecerii la noul sistem de calcul, suma a crescut cu 39,1% în termeni nominali față de aceeași lună a anului trecut iar puterea ei de cumpărare (pensia reală) a urcat până la +32,9% față de aceeași lună a anului trecut, după ajustarea cu nivelul inflației (4,67%).

Suma amintită mai sus privește 3,65 milioane de beneficiari care au atins vârsta legală de pensionare, cu sau fără a avea și vechimea normată prevăzută de lege. Ei beneficiază de așa-numitele old age benefits (beneficii pentru persoanele în vârstă care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al statului) și reprezintă cam patru cincimi dintre cei care au primit lunar pensii.

Celelalte persoane sunt asimilate calității de fost lucrător ajuns la vârsta de pensionare, iar sumele încasate de acestea diferă ușor, la fel și ritmurile anuale de creștere pe categorii de beneficiari. Astfel, per total, s-a ajuns la o medie a plăților în sistemul asigurărilor sociale de 2.792 lei lunar și la un avans de 39,01% nominal (32,8% real).

Conform datelor CNPP, urmașii (cei care primesc bani în baza contribuției unui fost membru al familiei) au reprezentat 9,6% din numărul total, cei încadrați în clase de invaliditate 8,6% iar cei care au ieșit la pensie mai devreme decât prevăd normele standard legale (majoritatea cu șanse minime de angajare la o vârstă relativ înaintată) au avut o pondere de 1,9%.

Doar 0,11% dintre pensionari au reușit să se încadreze în cerințele impuse pentru a beneficia de drepturile de asigurări sociale fără penalizări iar categoriile care intră la invaliditate, orfani, văduve de război – I.O.V.R. – (0,009%) și includerea excepțională la ajutor social (0,003%) sunt neglijabile numeric.

Ritmul de creștere al sumelor plătite de stat a rămas mult sub medie în cazul ajutorului social (care a ajuns la valoarea de 540 lei, 9 lei mai mult decât în septembrie). Pensiile anticipate parțiale au fost majorate mai puțin decât media pe sistem (+35,6% nominal și +29,5% real). În schimb, puterea de cumpărare a crescut mai mult în cazul urmașilor (+34,6% față de +32,8% per total). Majorarea a fost semnificativ mai redusă, de 31,4% nominal în cazul persoanelor cu dizabilități (+25,6% în termeni reali).

De reținut, calculele efectuate pe baza datelor detaliate prezentate de CNPP arată că pensia medie pentru limită de vârstă pentru femei (care reprezintă 56% din numărul de beneficiari sau 2,05 milioane persoane) a fost în luna octombrie 2024 de 2.527 lei, adică două treimi din suma medie încasată de bărbați (3.837 lei, media pentru 1,6 milioane persoane).

Anterior recalculării proporția era de trei sferturi, ceea ce semnifică o adâncire a disparității de gen a veniturilor la vârsta a treia. Aceasta va constitui o problemă în luarea unor decizii, deoarece ponderea din salariul mediu net pe economie la bărbați a ajuns cu mult mai mare decât în cazul doamnelor retrase din activitate.

În profil teritorial, cele mai mari pensii s-au consemnat în municipiul București (3.528 lei cu o diferență notabilă între sectorul 5, 3.052 lei, față de sectorul 1, 4.052 lei), urmat de județele Hunedoara (3.487 lei), Brașov (3.312 lei) și Gorj (3.197 lei), Galați (3.022 lei) și Prahova (3.018 lei).

Ierarhia a suferit modificări importante față de perioada de dinaintea recalculării, ca urmare a punctelor de stabilitate ce au favorizat zonele industrializate și au defavorizat pe cele miniere. La polul opus figurează, în octombrie 2024, Vrancea (2.255 lei), Giurgiu (2.269 lei) și Vaslui (2.280 lei), același trio ca și înainte de recalculare.

Din datele oferite de CNPP, rezultă o sumă cheltuită de stat pentru plata pe acest an a tuturor tipurilor de pensii de asigurări sociale de circa 135,3 miliarde lei sau 7,7% din PIB-ul estimat curent pe 2024 (1.768,8 miliarde lei). Acest procentaj este semnificativ mai mare decât anterior (7% în 2023) și se va duce spre 9% în bugetul pe 2025.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More