Update articol:

Pentagonul neagă că Hegseth ar fi încercat să cumpere acţiuni în domeniul apărării înainte de războiul cu Iranul

Pentagonul neagă că Hegseth ar fi încercat să cumpere acţiuni în domeniul apărării înainte de războiul cu Iranul
 - poza 1 Pete Hegseth
Pentagonul a respins luni aserţiunile potrivit cărora secretarul apărării Pete Hegseth ar fi încercat să investească în companii importante din domeniul apărării, aşa cum a relatat anterior ziarul britanic The Financial Times (FT), citat de EFE, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a calificat drept “falsă şi inventată” informaţia publicată de FT, care indicase că un agent de bursă asociat cu Hegseth încercase să facă o investiţie de milioane de dolari într-un fond destinat investiţiilor în companii care produc arme, avioane şi sisteme de apărare.

Potrivit publicaţiei britanice, brokerul lui Hegseth de la Morgan Stanley ar fi contactat BlackRock în februarie pentru a face o investiţie de milioane de dolari în fondul Defense Industrials Active, cu doar câteva zile înainte ca SUA să lanseze (în comun cu Israelul) o ofensivă militară împotriva Teheranului.

“Este o altă calomnie nefondată şi lipsită de onestitate, destinată să înşele publicul. Cerem o retractare imediată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului într-o postare pe contul său de pe platforma X.

Cazul a suscitat o dezbatere despre transparenţă şi posibilele conflicte de interese printre responsabilii cu acces la informaţii în domeniul apărării, în timp ce analiştii subliniază că mişcările financiare din sectoarele strategice se află adeseori sub lupa presei, chiar şi în absenţa unor dovezi de comportament ilegal.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luni cu distrugerea pe scară largă a resurselor energetice ale Iranului şi a altor infrastructuri vitale ale acestuia, inclusiv staţii de desalinizare, dacă nu se ajunge “cât de curând” la un acord pentru a se pune capăt războiului, intrat deja în a cincea săptămână.