International

Pentagonul ordonă o revizuire internă a procedurilor de securitate după scurgerea masivă de documente confidenţiale

Ministrul apărării american Lloyd Austin a ordonat joi o revizuire internă a procedurilor de securitate în cadrul instituţiei sale după ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari scurgeri de documente confidenţiale din ultimul deceniu, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Presupusul autor al scurgerii de documente, care conţineau în principal informaţii despre războiul din Ucraina, este un tânăr de 21 de ani care a fost arestat joi în Massachusetts.

Într-o primă reacţie, Austin a salutat arestarea rapidă a suspectului de către FBI şi a declarat că este hotărât să acorde întregul său sprijin şi cooperare în cadrul anchetei.

În acelaşi timp, ministrul apărării a anunţat că l-a însărcinat pe secretarul adjunct pentru informaţii şi securitate să iniţieze o revizuire a procedurilor de “acces, responsabilitate şi control” ale serviciilor de informaţii din cadrul departamentului pentru “a preveni ca acest tip de incident să se mai întâmple”.

“Nu voi ezita să iau orice măsuri suplimentare necesare pentru a proteja secretele naţiunii noastre”, a declarat Lloyd într-un comunicat.

FBI l-a arestat joi, în North Dighton, Massachusetts, pe Jack Teixeira, presupusul autor al scurgerilor de informaţii.

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a declarat joi că agenţii FBI l-au arestat pe Teixeira în cursul după-amiezii ‘fără incidente’ şi că acesta urmează să fie prezentat în faţa unui judecător al unui tribunal federal din Massachusetts, unde i se vor citi acuzaţiile, care nu au fost încă făcute publice, şi i se va cere să pledeze vinovat sau nevinovat.

Autorităţile americane nu au dezvăluit încă detalii despre modul în care au avut loc scurgerile de informaţii, dar The Washington Post a contactat o cunoştinţă a lui Teixeira, care a declarat că acesta a postat documentele pentru că voia să impresioneze alţi tineri cu care interacţiona pe platforma Discord.

Potrivit publicaţiei, Teixeira a accesat documentele la baza Gărzii Naţionale unde lucra, le-a luat acasă şi le-a postat pe Discord, platformă populară printre fanii jocurilor video.

Ulterior, aceste documente au fost diseminate pe alte reţele de socializare, cum ar fi Telegram, şi au ajuns în primele pagini ale marilor ziare din întreaga lume.

Cea mai mare parte a documentelor divulgate se referă la războiul din Ucraina şi oferă detalii despre planurile SUA şi NATO de a consolida ofensiva ucraineană.

În plus, informaţiile sugerează că este posibil ca Washingtonul să-i fi spionat pe unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi, cum ar fi Ucraina însăşi, Coreea de Sud şi Israelul, notează EFE.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More