Update articol:

Pentru Iran nu este nicio diferenţă cine câştigă alegerile în SUA, afirmă preşedintele Pezeshkian

iran Sursa foto: pixabay.com

Preşedintele Iranului, Masud Pezeshkian, a declarat joi, după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane, că pentru ţara sa nu este nicio diferenţă cine va fi următorul preşedinte ale Statelor Unite, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Nu există nicio diferenţă pentru noi referitor la cine câştigă alegerile în Statele Unite”, a spus Pezeshkian, potrivit agenţiei de stat IRNA.

Preşedintele iranian a afirmat că ţara sa depinde de “puterea sa internă” şi că, în plus, a acordat prioritate “dezvoltării relaţiilor cu ţări islamice şi vecine”.

Totuşi, el a spus că va avea “mintea deschisă în ce priveşte cultivarea relaţiilor cu alte ţări”.

Cu câteva ore mai devreme, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Ismail Baghaei, a declarat că alegerile din SUA sunt o ocazie pentru a “corecta abordările şi politicile greşite” ale Washingtonului faţă de Teheran.

Miercuri, într-o primă reacţie oficială, purtătorul de cuvânt al guvernului, Fatemeh Mohajerani, a spus că “alegerea preşedintelui Statelor Unite nu are o legătură clară cu noig.

Cu toate acestea, moneda iraniană rial a coborât la minime record faţă de dolar.

În primul său mandat la Casa Albă (2017-2021), Donald Trump a abandonat unilateral, în 2018, acordul semnat cu Iranul în 2015 de şase puteri, acord ce limita programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor economice. Trump a reimpus sancţiunile, iar Iranul a răspuns cu o dezvoltare considerabilă a programului său nuclear.

Relaţiile dintre Iran şi SUA, foarte tensionate în ultimele decenii, traversează unul din cele mai grave momente după izbucnirea războiului care opune Israelul, al cărui aliat principal este Washingtonul, grupărilor islamiste Hamas şi Hezbollah, sprijinite de Iran. 

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare