Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProcurorii DNA efectuează, joi, percheziții în opt locații din București, Ilfov și Giurgiu, într-un dosar în care funcționari din ANAF sunt acuzați că protejau firme de ridesharing care nu își plăteau taxele la bugetul de stat.
Potrivit unor surse judiciare, una dintre percheziții are loc la sediul central al ANAF din București, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
‘Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de trafic de influență și cumpărare de influență, în perioada martie-mai 2025, de către funcționari publici cu atribuții de control din cadrul ANAF, respectiv persoane fizice și persoane juridice care operează în transportul alternativ prin intermediul aplicațiilor de ridesharing. Faptele de corupție investigate sunt presupus a fi comise pentru protejarea și favorizarea unor persoane fizice și juridice care eludează plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor datorate bugetului statului, cu impact negativ asupra serviciilor publice și, astfel, erodarea încrederii în stat, în instituții și în administrația publică’, transmite DNA.
În legătură cu informaţiile apărute în mass-media despre percheziţiile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ANAF face următoarele precizări: “Prin politica de toleranţă zero faţă de corupţie, conducerea ANAF susţine necondiţionat demersurile organelor de urmărire penală şi asigură implementarea tuturor măsurilor legale necesare prevenirii şi combaterii acestui flagel. Reafirmăm hotărârea ANAF de a menţine un grad ridicat de încredere şi de a respecta standardele de integritate şi corectitudine asumate, promovând totodată profesionalismul și etica în toate activitățile sale”.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More