Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProcurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018 – 2022.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderile au loc la sediul central al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii la o instituţie publică situată în municipiul Bucureşti.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulţi agenţi economici (producători, distribuitori şi mari retaileri de produse alimentare şi nealimentare)”, se precizează în comunicatul citat.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More