Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProcurorii DNA efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la sediul IGPR, în legătură cu modul în care au fost încheiate contracte privind achiziţionarea de echipamente pentru dotarea poliţiştilor, respectiv căşti de protecţie şi bastoane cu electroşocuri, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea Poliţiei naţionale. În cursul zilei de 4 aprilie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în două locaţii situate în municipiul Bucureşti, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice”, a anunţat DNA, într-un comunicat de presă.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More