Categories: Fără categorie

Peste 150 de aeronave civile și militare, la cel mai mare show aerian din România BIAS 2018

 

Cel mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition  – BIAS 2018 reuneşte 150 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti.

BIAS 2018 are loc sâmbătă, 28 iulie 2018, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–„Aurel Vlaicu” și Romaero.

Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Sursa Facebook BIAS 2018
Spanish Air Force si F18

BIAS 2018 este un spectacol de forță aeriană, în care așii aviației civile și militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia și Lituania vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Invitați speciali în acest an sunt ”supersonicii” Turkish Stars – reprezintă Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu 8 avioane de luptă supersonice.

În premieră pentru România, la BIAS 2018 vor participa ”magicienii” White Red Sparks, formația de acrobație a Forțelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu 6 aeronave PZL TS-11 Iskra.

Spectatorii vor putea urmări în evoluții aeronave supersonice F 16 Fighting Falcon, Saab Jas 39 Gripen, F 15 Eagle și Eurofighter Typhoon. Printre avioanele expuse pentru public pe Aeroportul Băneasa, va fi și aeronava Boeing E-3A Sentry AWACS, aflată sub comanda NATO.

Forţele Aeriene Române se remarcă la BIAS 2018 cu o participare de excepție, care constă într-o serie de evoluții în premieră absolută pentru România. Spectatorii vor avea șansa de a admira evoluțiile spectaculoase ale profesioniştilor din elita Forţelor Aeriene Române, care vor realiza adevărate demonstrații artistice de forță supersonică la manşa aeronavelor F-16 Fighting Falcon. De asemenea, așii manșei din cadrul Forțelor Aeriene Române vor evolua cu aeronave IAR 316 B, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules, și C 27 Spartan. Spectatorii vor putea urmări, de asemenea, şi exerciţiile de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

Spectacolul este garantat de prezența așilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, care vor desfășura în aer drapelul tricolor, de 400 mp.

Pe parcursul evenimentului evoluează celebrii Iacări Acrobați, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică și lumini.

De asemenea, la BIAS 2018 publicul va putea admira exercițiile executate cu măiestrie și siguranță de piloți ai companiei naționale de transport aerian TAROM.

Printre participanți se numără, de asemenea, nume consacrate din elita aviației românești, din cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă.

La BIAS 2018, participă și celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

7 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

7 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

7 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

7 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

7 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More