Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn prima jumătate a acestui an, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a verificat peste 700.000 de echipamente radio și aparate care urmau să fie puse în funcțiune pe teritoriul țării noastre, provenind din afara spațiului comunitar. În urma verificărilor, ANCOM nu a permis intrarea pe piață din România a peste 50.000 de produse neconforme, care pot afecta comunicațiile.
În primul semestru al anului 2025, ANCOM a verificat 702.430 de produse din categoria echipamentelor radio și aparatelor din punct de vedere al compatibilității electromagnetice.
Printre acestea se numără diferite tipuri de echipamente radio și aparate, precum transmițătoare și receptoare UHF, modulatoare FM, camere video de supraveghere WI-FI, sonerii video cu WI-FI, căști wireless, smartwatch-uri, telefoane mobile, routere wireless, repetoare wireless, modemuri LTE, switch-uri, camere IP, hub-uri USB, adaptoare Bluetooth, surse benzi LED, telefoane DECT, amplificatoare auto, aspiratoare portabile etc.
În urma verificărilor a 538.710 de produse, a căror valoare de piață se ridică la suma de aproximativ 47 milioane lei, personalul de specialitate al ANCOM nu a identificat neconformități, în astfel de situații fiind permisă punerea în liberă circulație.
În cazul a 50.616 de produse, a căror valoare totală depășește suma de 2,7 milioane de lei, au fost identificate neconformități, ANCOM dispunând în aceste cazuri interzicerea introducerii pe piață din România.
Totodată, în urma investigațiilor preliminare, din totalul produselor verificate în prima jumătate a acestui an, ANCOM a constatat că peste 100.000 de produse nu intră în sfera sa de competență.
Aparatele și echipamentele radio care provin din afara spațiului comunitar, din America de Nord sau Asia, spre exemplu, funcționează în benzi de frecvențe care în România sunt destinate altor servicii, cum ar fi cele de telefonie mobilă. În momentul în care un astfel de aparat este pus în funcțiune pe teritoriul României, el produce interferențe prejudiciabile care afectează în mod grav funcționarea serviciilor de telefonie mobilă: numărul utilizatorilor care pot folosi serviciul de telefonie sau internet mobil în zona respectivă scade semnificativ, apelarea devenind uneori imposibilă, iar apelurile în curs se întrerup.
Toate echipamentele radio puse în funcțiune pe teritoriul UE trebuie să respecte următoarele cerințe esențiale de baza privind:
Cristin Popa, directorul departamentului Monitorizare și control din Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), explică: “𝐄𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐫𝐚𝐝𝐢𝐨 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠 𝐩𝐞 𝐩𝐢𝐚ț𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐩𝐨𝐭 𝐩ă𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐨𝐟𝐞𝐧𝐬𝐢𝐯𝐞, 𝐝𝐚𝐫 î𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐟𝐞𝐫𝐚 𝐜𝐮 𝐫𝐞ț𝐞𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐥𝐞𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞 ș𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐞𝐭 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥, 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭â𝐧𝐝 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐢𝐧𝐝𝐞𝐦 𝐳𝐢𝐥𝐧𝐢𝐜. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐫𝐢𝐬𝐜 𝐫𝐞𝐚𝐥, 𝐢𝐚𝐫 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐭𝐞𝐧ț𝐢 𝐥𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐮𝐦𝐩ă𝐫ă – 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐝𝐚𝐜ă 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐢𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞.
Concret, am interzis introducerea pe piața UE a peste 50.000 de produse neconforme, a căror valoare totală depășese 2,7 milioane de lei.
❓️De ce e important? Aparatele și echipamentele radio care provin din afara spațiului comunitar funcționează în benzi de frecvențe care în România sunt destinate altor servicii, cum ar fi cele de telefonie mobilă.
➡️ Ce se întâmplă de fapt? scade drastic numărul de utilizatori care pot folosi serviciul de telefonie sau internet mobil în zona respectivă, apare de imposibilitatea a iniția apeluri sau întreruperea apelurilor în curs.
🔬 Cum verificăm echipamentele?
✔️Solicităm documentația tehnică de conformitate și putem chiar preleva echipamente pentru testare în laboratorul nostru specializat (LIECETER);
❌️ În caz de neconformitate, dispunem măsuri precum interzicerea comercializării, retragerea produselor de pe piață sau aplicarea de sancțiuni.
📊 Controlul vamal în cifre:
▪️Număr de notificări vamale înregistrate la ANCOM în perioada 01.01.2025 – 07.07.2025: 554
▪️Număr total de produse notificate: 702.430
▪️Tipuri de produse notificate de Autoritatea Vamală Română (AVR) și analizate de ANCOM: 2.000
▪️Număr de produse verificate de către ANCOM și în cazul cărora s-au identificat neconformități și pentru care ANCOM a dispus AVR interzicerea introducerea pe piața din UE: 50.616
▪️Valoare echipamente neconforme: aproximativ 2.774.667 lei
📄 Controlul vamal al echipamentelor radio și electronice este o activitate pe care o desfășurăm în permanență în baza Regulamentului 1020/2019 al Parlamentului European și al Consilului și a Directivelor 014/53/UE și 2014/30/UE.
Le mulțumesc tuturor colegilor din cadrul Direcției Executive Monitorizare și Control pentru profesionalism și efort!”
Regulamentul 1020/2019 al Parlamentului European și al Consiliului privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 prevede că ANCOM, în calitatea să de autoritate relevantă pentru supravegherea pieței echipamentelor radio și aparatelor din punctul de vedere al compatibilității electromagnetice la nivel național, să verifice, la solicitarea autorităților responsabile, mărfurile internaționale care provin din țări din afara Uniunii Europene și care conțtn astfel de echipamente.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Strategiei de supraveghere a pieței în domeniul echipamentelor radio și al compatibilității electromagnetice (Directivele 2014/53/UE și 2014/30/UE), ANCOM a stabilit lista de produse care fac obiectul activităților de supraveghere și control a pieței pentru anul 2025 (verificări administrative și tehnice în laborator), printre acestea regăsindu-se, de exemplu, telefoane mobile, sisteme de securitate cu senzori wireless (alarme, yale cu comandă radio, camere de supraveghere etc.), echipamente de climatizare fără modul radio, dispozitive de iluminat cu LED-uri (inclusiv lămpi stradale cu LED-uri).
Pentru respectarea atribuțiilor privind supravegherea pieței echipamentelor radio (RED) și a echipamentelor electrice și electronice din perspectiva compatibilității electromagnetice (EMC), Autoritatea verifică dacă echipamentele introduse pe piață respectă cerințele esențiale prevăzute de legislația europeană și națională în vigoare, inclusiv cerințele privind utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe radio și prevenirea interferențelor. În cadrul acestor controale, ANCOM poate preleva echipamente pentru testare în laboratorul specializat (LICETER), poate solicita documentația tehnică de conformitate și, în caz de neconformitate, poate dispune măsuri, precum interzicerea comercializării, retragerea produselor de pe piață sau aplicarea de sancțiuni.
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…
Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…
Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…
This website uses cookies.
Read More