Categories: Fără categorie

Peste 6.000 de autoturisme ecologice, achiziţionate de români, în 11 luni; salt de 150% la maşinile electrice (APIA)

Numărul autoturismelor “verzi” cumpărate de români, în primele 11 luni ale anului, a crescut cu aproape 50% în comparaţie cu intervalul similar din 2018, ajungând la 6.015 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres.

La nivel general, ponderea maşinilor ecologice în totalul pieţei autohtone se situează la 3,8%, comparativ cu 2,8%, raportat în primele 11 luni din anul anterior.

Datele centralizate de APIA relevă, totodată, că majoritatea autoturismelor prietenoase cu mediul sunt hibride – cu 4.260 de unităţi, în creştere cu 34,4% comparativ cu perioada ianuarie – noiembrie 2019. Acestea sunt urmate de autoturismele electrice – cu 1.402 exemplare (+150,4%) şi de cele plug-in (353 de unităţi, +22,6%).

Podiumul celor mai comercializate autoturisme full electrice este condus, la 11 luni, în ordine, de: Renault – cu 378 de unităţi, Nissan (375) şi BMW (214). Ierarhia continuă cu Volkswagen (203 unităţi), smart (161), Jaguar (34), Audi (18), categoria “Alte mărci” (16) şi Mercedes-Benz (3).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota – cu 3.624 de unităţi, Lexus (226), Suzuki (109), Ford (88), Honda (79), Kia (67), Hyundai (64) şi Land Rover (3).

De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi – cu 133 de exemplare, urmată de Volvo – cu 74 de unităţi, BMW (50), Land Rover (38), Porsche (35), Mercedes-Benz (10), Toyota (9) şi Mini (4).

Statistica APIA menţionează faptul că, numai la nivelul lunii noiembrie, au fost comercializate 732 de autoturisme ecologice, în creştere cu 33,33%, comparativ cu luna octombrie, când s-au vândut 549 de unităţi.

Pe parcursul lunii noiembrie, vânzările de maşini electrice şi hibride au avut o cotă de 4,7% în total piaţă, superioară celei înregistrată cu o lună în urmă (3,2%).

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

2 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More