Energie

Péter Szijjártó: Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia; ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est trebuie să acţioneze la atacurile ideologice împotriva energiei nucleare – MTI

Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia, deoarece şi perioada care a trecut a demonstrat că nivelul de securitate al ţărilor implicate creşte cu fiecare nouă conexiune, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Atena, potrivit MTI. 

La şedinţa grupului de lucru care vizează consolidarea conexiunilor energetice din Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC), şeful diplomaţiei ungare a declarat că există trei obiective principale în ceea ce priveşte viitorul aprovizionării cu energie: producerea de energie în cantităţi mari, ieftin şi într-un mod ecologic.

Iar astăzi, îndeplinirea simultană a acestor trei condiţii este posibilă numai cu energia nucleară, a punctat Szijjártó.

Prin urmare, ministrul şi-a exprimat speranţa că ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est vor acţiona în mod unit împotriva tuturor tipurilor de discriminări şi atacuri ideologice împotriva energiei nucleare.

În acest sens, Péter Szijjártó a amintit că în urma extinderii centralei nucleare de la Paks, capacitatea nucleară a Ungariei va creşte, până la începutul deceniului următor, de la 2000 de megawaţi la 4400 de megawaţi.

Şi capacitatea reţelei energetice regionale trebuie extinsă cât mai curând posibil, ceea ce va face să putem profita reciproc de dezvoltările pe care le face fiecare, a mai subliniat politicianul maghiar. „Cu cât suntem mai conectaţi, cu atât suntem mai în siguranţă – aşa cum a arătat-o şi perioada trecută”, a spus ministrul de externe.

Péter Szijjártó a vorbit şi despre proiectele semnificative de dezvoltare a infrastructurii planificate în acest scop, asupra cărora guvernul maghiar a convenit deja cu unele dintre ţările vecine: “Capacitatea liniei de transport de 400 de kilovolţi dintre Ungaria şi Serbia va fi dublată, iar între Ungaria şi România se află în curs de pregătire construirea unei noi legături de înaltă tensiune”.

În cele din urmă, Szijjártó a anunţat că a fost solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru proiectul în cadrul căruia va fi înfiinţată o bursă regională de energie electrică central-europeană, împreună cu Serbia şi Slovenia. În acest sens, acordurile dintre companii au fost încheiate deja, iar planul este ca sistemul să devină operaţional până la sfârşitul primelor şase luni din acest an.

„Solicităm Comisiei Europene să privească securitatea energetică a regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est drept o chestiune europeană”, a afirmat ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó a subliniat, de asemenea, că sprijinul financiar al UE ar fi justificat şi deoarece aceste proiecte servesc nu numai intereselor cetăţenilor sârbi, români, maghiari sau sloveni, ci şi intereselor cetăţenilor europeni.

Articole recente

Rezerva Federală a Statelor Unite renunţă la programul special de supraveghere a băncilor privind activităţile crypto şi fintech

Rezerva Federală a Statelor Unite va renunţa la programul de supraveghere dedicat în mod special…

15 minute ago

Diplomaţia americană suspendă vizele umanitare pentru locuitorii din Gaza

Departamentul de Stat al SUA a anunţat sâmbătă că suspendă, pe parcursul unei anchete, vizele…

17 minute ago

Ucraina: Refuzul Moscovei pentru un armistiţiu “complică situaţia”, afirmă Zelenski

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a denunţat refuzul Rusiei de a pune în aplicare un armistiţiu,…

47 de minute ago

Trump susţine planul teritorial al lui Putin pentru Ucraina, dar Zelenski îl respinge (sursă AFP)

Preşedintele american Donald Trump susţine propunerea pe care omologul său rus Vladimir Putin i-a prezentat-o…

50 de minute ago

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More