International

”Petrecerile de vineri” se adaugă listei scandalurilor care îl vizează pe Boris Johnson

Petreceri au fost organizate în fiecare vineri la sediul premierului în Downing Street 10 în timpul carantinei, afirmă sâmbătă ziarul The Mirror, prelungind astfel lista acuzaţiilor care îl vizează pe premierul britanic Boris Johnson a cărui poziţie pare din ce în ce mai precară, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Afectat de scandalul “partygate”, premierul conservator în vârstă de 57 de ani este criticat deschis în propriul partid şi se confruntă cu cea mai gravă criză de la sosirea sa la putere în 2019. El a cerut scuze miercuri Parlamentului pentru prezenţa sa la una din aceste petreceri în mai 2020, afirmând că crezuse că este vorba de o reuniune de lucru.

Dar de atunci, alte dezvăluiri au apărut despre o petrecere în Downing Street – fără Boris Johnson – în ajunul înhumării prinţului Philip în aprilie 2021. Regina Elisabeta a II-a asistase la funeraliile soţului său singură în capela castelului Windsor, imagine simbolică a rigorii măsurilor de carantină.

The Mirror afirmă sâmbătă că, în fiecare vineri, angajaţii din Downing Street îşi încheiau săptămâna de lucru cu o mică petrecere cu pahare de vin, “o tradiţie de dată îndelungată”, care s-a prelungit în pofida introducerii restricţiilor legate de pandemie care interzic acest tip de reuniuni.

Publicaţia adaugă că personalul investise într-un frigider pentru a-şi păstra sticlele cu alcool la rece şi că premierul era la curent cu aceste reuniuni.

O anchetă efectuată de o înaltă funcţionară, Sue Gray, urmează să stabilească dacă Boris Johnson şi colaboratorii săi au încălcat reglementările în vigoare în cursul acestor evenimente.

Dar indignarea creşte, inclusiv în rândul conservatorilor, notează AFP. Deputatul Andrew Bridgen a apreciat sâmbătă că “nu are nevoie să aştepte ceea ce va spune Sue Gray pentru a şti că – pentru mine – Boris Johnson şi-a pierdut autoritatea morală pentru a conduce ţara”.

Boris Johnson a lansat un contraatac destinat să-l menţină la putere. Unele ziare au informat că susţinători ai lui au fost invitaţi să-i laude realizările, între care aplicarea Brexit-ului şi că unii dintre colaboratorii sunt rugaţi să ia cuvântul.

Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a reiterat sâmbătă apelul său la demisie, apreciind că aceasta este în “interesul naţional”.

“Avem un premier care este absent – se ascunde literalmente în acest moment- şi este incapabil să conducă, de aceea am conchis că trebuie să plece”, a declarat el într-o intervenţie în cadrul think tank-ului de stânga The Fabian Society.

Dar Starmer a fost el însuşi acuzat de ipocrizie din cauza unor fotografii care îl arată bând bere cu un mic grup de angajaţi ai Partidului Laburist într-un birou în luna mai a anului trecut, într-o perioadă reuniunile în interior erau interzise, în afara doar de cele în cadru profesional.

Când fotografia a fost publicată prima oară anul trecut, partidul său anunţase că Keir Starmer nu a încălcat nicio regulă pentru că se afla “într-un loc de muncă”, aminteşte AFP.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

2 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

2 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

3 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

3 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

3 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More