Burse/Investitii

Petrescu (ASF): Foarte multe business-uri din Republica Moldova sunt absolut pretabile să fie listate la BVB

Foarte multe business-uri din Republica Moldova sunt absolut pretabile să fie listate pe Bursa de Valori din Bucureşti, business-uri din zona de infrastructură critică, din zona telecom, din zona energiei, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

“Vizitând Moldova, probabil câteva zile pe lună în cele doar trei luni de mandat, am avut ocazia să văd foarte multe business-uri care sunt absolut pretabile să fie listate pe Bursa de Valori din Bucureşti, business-uri din zona de infrastructură critică, din zona telekom, din zona energiei. Aşa că maib n-ai spune că sparge gheaţa, fiindcă avem deja Purcari, dar deja lărgeşte un coridor de orientare investiţională a entităţilor comerciale din Republica Moldova, care sunt aşteptate şi binevenite pe piaţa de capital din România”, a spus Petrescu la a doua ediţie a Forumului Moldova – România: Capital Bridges, potrivit Agerpres.

El a subliniat că recent a fost finalizat un proiect de 10 luni de twining, de calibrare a legislaţiei financiare non-bancare din Republica Moldova în perspectiva aderării la Uniunea, fiind adus într-o zonă de convergenţă cu legislaţia europeană tot ce înseamnă configuraţia legislativă ce ţine de RCA, de transpunerea Directivei europene Solvabilitate 2.

“Investitorii trec Prutul şi, mai nou, trec şi reglementatorii. Aşa că sunt onorat să mă aflu într-o oarecare poziţie de pionierat din perspectiva reglementatorilor, fiindcă foarte de curând am reuşit să finalizăm un proiect de 10 luni de twining, de calibrare a legislaţiei financiare non-bancare din Republica Moldova în perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Am avut peste 26 de întâlniri fizice, 40 de întâlniri online, zeci de specialişti angrenaţi din partea ASF, din partea Comisiei Naţionale de Pieţe Financiare. Au fost 10 luni în care am adus într-o zonă de convergenţă cu legislaţia europeană tot ce înseamnă configuraţia legislativă ce ţine de RCA, tot ce ţine de transpunerea Directivei europene Solvabilitate 2. Acest proiect va continua, fiindcă astăzi lucrăm la o convenţie între Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională de Pieţe Financiare, ASF, BNR, astfel încât acest efort de aliniere legislativă să continue”, a afirmat preşedintele ASF.

Totodată, acesta a mai menţionat că a avut întâlniri şi cu conducerea băncii maib şi că se lucrează intens pentru crearea cadrului legislativ care să permită o listare de succes a băncii pe piaţa de capital din România.

“Este momentul experţilor ca în culise să lucreze la legislaţia care să permită listarea maib pe piaţa de capital din România. Şi, din acest punct de vedere, lucrăm intens, alături de BVB, de Depozitarul Central, de Banca Naţională a Moldovei, de BNR, astfel încât să creăm un cadrul legislativ care să permită o listare de succes. Şi nu am nicio îndoială că acest eveniment este iminent şi se va întâmpla cât mai repede. Mă bucur nespus de mult că mă aflu în poziţia de a conduce un efort, în sensul mai amplu, al statului, o strategie ce ţine de omogenizarea spaţiilor financiare, bancare şi non-bancare între România, Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Am trecut de la agenda bunelor intenţii la dimensiunea operaţionalizării, aşa că vom vedea din ce în ce mai mulţi investitori, mai multe autorităţi, mai multe entităţi guvernamentale din România care îşi vor face un modus operandi în a călători la Chişinău, şi a lucra cu ai noştri colegi din Republica Moldova”, a punctat Alexandru Petrescu.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

9 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

9 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

9 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

10 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

12 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More