Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele american, Donald Trump, a afirmat joi că principalele ţări producătoare de petrol în frunte cu OPEC şi Rusia, sunt “aproape să ajungă la un acord” pentru a sprijini preţurile, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Sunt aproape să ajungă la un acord, vom şti în curând despre ce este vorba”, a declarat Donald Trump în cursul briefingului de presă cotidian pe tema coronavirsului.
“Probabil vor anunţa ceva astăzi sau mâine, într-un sens sau altul”, a adăugat el.
Liderul de la Casa Albă a precizat că joi a avut “o conversaţie foarte bună” la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi cu regele Salman al Arabiei Saudite pe această temă.
Cei trei lideri au discutat despre “un acord asupra petrolului”, anunţase mai devreme, fără alte precizări, un consilier al preşedintelui Trump, Dan Scavino Jr.
Principalele ţări producătoare de petrol încearcă să ajungă la un acord privind o reducere masivă a producţie pentru a susţine preţurile care s-au prăbuşit cu pandemia de COVID-19.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More