Energie

Petrolul american crește cu 2,5%, ajungând la 46,54 dolari, datorită scăderii exporturilor din Arabia Saudită

Prețurile petrolului au fost mai mari în prima zi de tranzacționare din 2019, accentuate de semnele unor livrări mai reduse din Arabia Saudită care au compensat producția record din Statele Unite și Rusia, precum și știrile privind datele economice  slabe, potrivit CNBC.

Petrolul futures a urcat cu 5% în prima parte a ședinței, dar a pierdut din câștiguri în tranzacțiile de după-amiază.

Petrolul West Texas a încheiat ședința de miercuri la un maxim al ultimelor două săptămâni, în creștere cu 1,13 dolari, sau 2,5%, la 46,54 dolari. Țițeiul Brent brut a crescut cu 1,13 dolari, sau 2,1%, la 54,93 dolari/baril la ora 2:28. ET, după ce s-a tranzacționat până la 52,51 USD mai devreme.

Traderii spun că acesta este un semn că Arabia Saudită și-a redus producția,  după colapsul rapid al prețurilor petrolului în al patrulea trimestru. Exporturile din Arabia Saudită au scăzut în decembrie cu aproximativ jumătate de milion de barili pe zi, ajungând la 7.253 milioane bpd, potrivit datelor de monitorizare de la Bloomberg.

Ianuarie marchează începutul acordului OPEC cu alte zece națiuni producătoare de petrol, inclusiv cu Rusia, de a reduce producția cu 1,2 milioane bpd.

Potrivit cifrelor ClipperData, încărcările de țiței saudit pe navele cu destinația Statele Unite au scăzut în ultimele luni. Saudiții au folosit strategia de creștere a prețurilor în trecut pentru a restrânge stocurile din SUA, cele mai transparente și mai bine urmărite stocuri din lume. 

La începutul zilei, prețurile petrolului s-au diminuat. Rusia a raportat că a pompat 11,16 milioane bpd în 2018, marcând un record post-sovietic. De asemenea, guvernul SUA a anunțat în urmă cu câteva zile că producția națiunii a atins un alt nivel record în octombrie, la 11,54 milioane bpd.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

3 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

3 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

3 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

3 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

3 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More