Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: investors.biontech.de
Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. şi partenerul său german BioNTech SE au anunţat vineri că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) datele medicale care sprijină utilizarea vaccinului lor anti-COVID-19 la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Deşi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech nu este în prezent aprobat pentru această grupă de vârstă, el a primit autorizarea pentru adolescenţii de peste 12 ani atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană.
Cele două companii au cerut la începutul lunii octombrie Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze acest ser pentru copiii din grupa 5-11 ani, iar un comitet consultativ din cadrul FDA se va reuni în luna noiembrie pentru a examina acele date medicale.
Deşi copiii sunt mai puţin susceptibili să dezvolte forme severe de COVID-19, ei pot totuşi să transmită virusul SARS-CoV-2 altor persoane, inclusiv populaţiilor vulnerabile, care prezintă riscuri medicale mai mari.
Vaccinul Pfizer-BioNTech a demonstrat că induce o reacţie imunitară puternică în rândul copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani, în cadrul unui studiu realizat pe 2.268 de participanţi, au anunţat reprezentanţii celor două companii în data de 20 septembrie.
Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…
Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…
Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…
Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…
Criza politică franceză, cu un nou prim-ministru, dar fără guvern sau buget, este aşteptată să…
Licitația de Lichidare a Patrimoniului de Aur (lingouri și numismatică) a familiei Doamnei N.C., prima…
This website uses cookies.
Read More