Comunicate de presa

Phishing-ul cu teme romantice s-a dublat comparativ cu 2018

În apropierea zilei de Sfântul Valentin, experții Kaspersky Lab au detectat o creștere accentuată a activităților de phishing, infractorii oferindu-le utilizatorilor diverse produse romantice. Numărul total de încercări ale utilizatorilor de a vizita site-uri web frauduloase care au o temă romantică, detectate și blocate în prima jumătate a lunii februarie, s-a dublat comparativ cu aceeași dată din 2018, confirmând faptul că infractorii sunt mereu în căutarea unui pretext de a fura datele și banii utilizatorilor.

Phishing-ul este una dintre cele mai populare și mai simple tehnici de inginerie socială. Este un tip de fraudă în care infractorii folosesc înșelăciunea pentru a obține datele de autentificare ale utilizatorilor – de la parole, la numere de card, detalii ale contului bancar și alte informații financiare importante.

E-mail-urile și site-urile de phishing sunt făcute să pară legitime, încurajând destinatarul, sub un pretext sau altul, să completeze urgent datele personale. Acestea folosesc de multe ori evenimente care atrag atenția tuturor, fie că este vorba de o competiție sportivă majoră sau de vacanțe tematice. Ziua de Sfântul Valentin nu face excepție.

Numărul total de încercări ale utilizatorilor de a vizita site-uri web frauduloase care au fost detectate și blocate de soluțiile Kaspersky Lab în prima jumătate a lunii februarie 2019 au crescut dramatic, de la peste două milioane, în 2018, la peste 4,3 milioane în acest an. Potrivit statisticilor, țările cele mai afectate au fost Brazilia (o cotă de detecție de peste 6,4%), Portugalia (mai mult de 5,8%) și Venezuela (5,5%). Acestea au fost urmate de Grecia (5,3%) și Spania (5,1%).

O analiză mai atentă a e-mail-urilor trimise a arătat că infractorii se folosesc în special de cadouri comandate și de medicamente pentru îmbunătățirea vieții sexuale, pe post de capcană, pentru a atrage utilizatorii să-și împărtășească datele de autentificare. Acest lucru confirmă rezultatele studiului propriu Kaspersky Lab, care arată că, atunci când vine vorba de iubire, utilizatorii tind să-și piardă vigilența.

„Cercetările noastre au arătat că nu există nicio diferență între activitățile de phishing care folosesc evenimente sportive majore, facturi false sau un pretext mai romantic”, avertizează Andrey Kostin, Senior Web-Content Analyst la Kaspersky Lab. „Scopul tuturor este să folosească emoțiile utilizatorilor, fie că este vorba de entuziasm, de stres sau de dragoste. Astfel, aproape orice poate deveni un instrument de atac în mâinile infractorilor cibernetici. Creșterea numărului de tentative de phishing ne reamintește că trebuie să fim mereu precauți atunci când navigăm pe Internet, chiar dacă nu facem decât să cumpărăm flori pentru cei dragi.”

Recomandările Kaspersky Lab pentru a fi în siguranță:

  • Infractorii exploatează adesea emoțiile – inclusiv cele legate de relații și dragoste. Printre semnalele de alarmă că ar putea fi ceva în neregulă se numără mesajele care necesită acțiuni imediate, solicită cantități mari de informații personale și aparent irelevante sau care, pur și simplu, sună prea bine pentru a fi adevărate.
  • Acordați o atenție deosebită e-mail-urilor care promit oferte “unice” sau diverse bunuri gratuite. Dacă e-mail-urile provin de la persoane sau organizații pe care nu le cunoașteți sau dacă au adrese suspecte sau neobișnuite, gândiți-vă de două ori înainte de a le deschide. Nu faceți click pe link-uri până când nu aveți certitudinea că sunt legitime și încep cu “https”, mai ales când vi se solicită informații personale sau financiare.
  • Păstrați un card bancar separat și un cont cu o sumă limitată de bani, special pentru cumpărarea de flori sau efectuarea unei rezervări la restaurant. Acest lucru vă va ajuta să evitați pierderi financiare importante, dacă vă sunt furate detaliile bancare.
  • Utilizați o soluție de securitate fiabilă, cu tehnologii anti-phishing și de securizare a plăților, cum este Kaspersky Security Cloud.

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securității cibernetice, prezentă pe piață de 21 de ani. Informațiile vaste despre amenințările cibernetice și experiența în securitate IT deținute de Kaspersky Lab se materializează în mod constant în soluții de securitate și servicii de ultimă generație pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autoritățile guvernamentale și utilizatorii individuali din toată lumea. Portofoliul companiei include protecție endpoint de top și mai multe soluții specializate de securitate și servicii, pentru a combate amenințările digitale tot mai sofisticate.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

7 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

7 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

7 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

7 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

7 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More