Categories: Fără categorie

Piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa în luna octombrie

Piaţa auto europeană a scăzut în luna octombrie, din cauza restricţiilor adoptate pentru a limita răspândirea coronavirusului, dar România a fost ţara unde vânzările de automobile au înregistrat cel mai puternic ritm de creştere, arată cifrele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, 1,129 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna octombrie 2020 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în scădere cu 7,1% comparativ cu 1,215 milioane de unităţi, înregistrate în aceeaşi lună din 2019.

În schimb, piaţa auto din România a înregistrat un salt de 17,6% în luna octombrie 2020, fiind înmatriculate 12.523 de autoturisme, comparativ cu 10.649 autoturisme în luna octombrie a anului trecut. În rândul statelor membre, doar Irlanda a mai înregistrat o creştere (de 5,4%) a vânzărilor de autoturisme în luna octombrie.

ACEA subliniază că toate pieţele auto din UE au continuat să înregistreze scăderi în luna octombrie. Vânzările în Spania şi Franţa au scăzut cu 21% respectiv 9,5%, în timp ce Italia, Germania şi Marea Britanie au înregistrat scăderi mai moderate de 0,2%, 3,6% şi respectiv 1,6%.

În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna octombrie, vânzările Volkswagen Group şi PSA au scăzut cu 7,5% respectiv 5,3%, în timp ce vânzările Renault au crescut cu 0,5%.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în UE, Marea Britanie şi ţările EFTA au crescut cu doar 0,1%, în octombrie, până la 38.749 de unităţi, însă cota de piaţă a Dacia a urcat la 3,4% în luna octombrie 2020, de la 3,2% în aceeaşi lună a anului trecut.

Guvernele europene adoptă măsuri pentru a salva sectorul auto care a fost afectat de prăbuşirea cererii ca urmare a crizei coronavirusului. Marţi seara, Guvernul german a anunţat că alocă cinci miliarde de euro pentru dezvoltarea şi producţia de automobile prietenoase cu mediul. La rândul său, Franţa prelungeşte stimulentele pentru a ajuta populaţia să cumpere noi autoturisme iar Guvernul italian pune deoparte sute de milioane de euro pentru sprijinirea sectorului auto.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

36 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

41 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

47 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

o oră ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More