Fonduri de pensii

Pilonul II a făcut plăți de peste 2 miliarde de lei către beneficiari, dintre care aproape jumătate doar în 2023

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat un număr de cca. 153.000 de plăti către beneficiari (participanți și moștenitori), sumele fiind în valoare totală de peste 2 miliarde de lei în perioada 2008-2023. Aproape jumătate din această sumă (46%, adică 932 mil. RON) a fost plătită doar în 2023, arată calculele APAPR.

Atât valoarea cât și numărul plăților au cunoscut o creștere accelerată în ultimii ani sub impactul creșterii numărului persoanelor care îndeplineau condițiile de retragere a banilor, inclusiv ca o consecință a modificărilor legislative legate de drepturile persoanelor cu pensie de invaliditate.

Potrivit legislației în vigoare, Pilonul II face plăți către beneficiari în trei situații:

  • Când participantul obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public;
  • Când participantul obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate);
  • În cazul nefericit al decesului participantului, situație în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moștenitorii săi legali sau testamentari.

De asemenea, legislația prevede două opțiuni, beneficiarii putând încasa banii din Pilonul II fie ca plată unică, fie ca plăți lunare egale, eșalonate pe durata a cel mult 5 ani (maxim 60 de plăți lunare egale).

Marea majoritate a celor care au beneficiat de plăți din Pilonul II a fost formată din cei pensionați pentru limită de vârstă, iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primii banii.

Nu în ultimul rând, românii sunt din ce în ce mai mult conectați digital la contul lor personal de pensii private Pilon II. La finele anului 2023, circa 1.060.000 de participanți aveau cont online deschis pe portalul administratorului, pentru a-și putea verifica oricând valoarea acumulată, istoricul contribuțiilor și alte detalii de interes. Numărul acestora a crescut cu cca. 190.000 în cursul anului 2023, adică un plus de 21% față de 2022.

De asemenea, peste 870.000 de participanți la Pilonul II (cu 220.000 mai mulți decât în 2022, adică un plus de 34%) au solicitat administratorului să primească scrisoarea anuală de informare exclusiv în format electronic, pe e-mail, în locul scrisorii tipărite pe hârtie.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

10 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

10 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More