Energie

Plafonarea preţurilor la electricitate în Spania şi Portugalia a intrat în vigoare

Plafonarea preţurilor la electricitate în Spania şi Portugalia, autorizată de Bruxelles în cadrul “excepţiei iberice”, a intrat marţi în vigoare, astfel că facturile la electricitate ale gospodăriilor ar urma să scadă cu 15% până la 20%, potrivit autorităţilor din cele două ţări, transmite AFP.

Această măsură, aprobată miercuri de Comisia Europeană, “se va aplica până la data de 31 mai 2023 şi de ea vor beneficia toţi consumatorii”, a declarat ministrul spaniol al Tranziţiei Ecologice, Teresa Ribera, pentru postul public de televiziune.

Măsura va permite protejarea gospodăriilor spaniole şi portugheze, care vor beneficia de o reducere importantă la factura la electricitate, pe o piaţă turbulentă şi complicată din cauza războiului din Ucraina, a adăugat Teresa Ribera.

După discuţii îndelungate, Spania şi Portugalia au obţinut permisiunea Uniunii Europene pentru a fi exceptate de la sistemul tarifar energetic european, din cauza lipsei de interconexiuni electrice cu restul Uniunii Europene, situaţie care îi penalizează pe consumatorii din cele două state din peninsula iberică.

Acest regim derogatoriu va permite Spaniei şi Portugaliei să plafoneze la 40 de euro pentru un Megawatt-oră, preţul gazului natural utilizat în producţia de electricitate pe parcursul următoarelor şase luni, şi la o medie de 50 de euro pentru un Megawatt-oră în următoarele 12 luni, adică la aproape jumătate faţă de preţul mediu la gaze naturale înregistrat începând din luna ianuarie.

Potrivit autorităţilor de la Madrid şi Lisabona, măsura ar urma să permită reducerea cu 15% până la 20% a facturilor la electricitate pentru consumatori.

Pe piaţa europeană, preţul la electricitate se stabileşte pe baza principiului “costului marginal”, care presupune că preţul de referinţă este preţul ultimei capacităţi de producţie utilizate pentru echilibrarea reţelei, care în prezent este cel al centralelor pe gaze.

Însă acest mecanism penalizează Spania şi Portugalia, ale căror sisteme energetice sunt compuse în principal din capacităţi regenerabile şi care nu au acces la sistemele energetice din restul Europei, din lipsa unor interconexiuni suficiente.

Pe lângă Spania şi Portugalia, mai multe alte state membre UE, precum Franţa şi Italia, ar dori o reformă de amploare a regulilor pe baza cărora funcţionează piaţa europeană de electricitate, în ideea de a separa preţurile la electricitate de cele la gaze naturale. Cu toate acestea, o serie de state membre (Germania, Austria, Ţările de Jos, Danemarca) se opun acestei propuneri de reformă, mizând pe libera concurenţă, pe măsurile de creştere a eficienţei energetice, precum şi pe interconectarea reţelelor de pe continent.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

8 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

8 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

8 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

12 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More