Categories: Fără categorie

Plajele lărgite din Mamaia nu sunt cadastrate, nu figurează în acte și, deci, nu pot fi concesionate; Vor fi plaje „la liber”, spune șeful Gărzii de Mediu

Vacanța deja a venit și oamenii vor merge la plajă, iar cei din HoReCa ar vrea să concesioneze aceste terenuri, numai că în situația de față nu se poate. Așa se face că vom avea plaje „la liber”, așa cum era acum 30 de ani. Oamenii se vor putea așeza „la liber”, spune Berceanu.

Cadastrarea acestor terenuri nu este chiar simplă, pentru că peste câțiva ani, ne-am putea trezi că natura a „furat” din ceea ce am construit.

„Este o noutate pentru noi, dar trebuie să ne adaptăm repede și sunt mai multe instituții ale statului implicate aici. Vrem să vedem și evoluția. Spui: uite, avem 50 de metri de plajă, dar trebuie să vedem și eroziunea vântului și a apei, că s-ar putea ca noi să cadastrăm 50 de metri și în doi ani să fie doar 30 de metri”,  a arătat Octavian Berceanu.

Cine face curățenie pe plajele noi, neconcesionate?

Și se mai pune o problemă: cine face curat pe aceste plaje? De obicei, concesionarul face curățenie în zona pe care o concesionează, dar dacă aceste plaje nu pot fi închiriate încă, ce se întâmplă?

„În primul rând, când vorbim de curățenie vorbim de UAT, de Primărie. Mai sunt și Apele Române, pentru că plajele acestea țin de Apele Române, până la urmă. Și atunci, fiecare primărie și Apele Române trebuie să găsească soluții comune, astfel încât aceste plaje să fie curățate. În momentul de față, cred că UAT-ul ar trebui să fie cel mai implicat. Taxele și impozitele, probabil în viitor, vor merge la UAT”, spune șeful Gărzii de Mediu.

Complicații există însă și în acest domeniu, atrage atenția Octavian Berceanu. „E greu să delegi un serviciu pe o suprafață care de facto nu există în acte – e o realitate. Mâine-poimâine vine Curtea de Conturi și te întreabă: cum ai făcut aceste plăți, ai făcut doar pentru suprafața aceasta mică, care a existat dintotdeauna, ai inclus-o și pe cealaltă, dar fără documente? E o noutate pentru noi, o premieră și trebuie să ne adaptăm”, spune oficialul.

„Dar nu putem să omitem acest serviciu de salubritate, adică să avem 30 de metri de plajă curată, 30 de metri cu alge, să nu intervină nimeni și să devină o sursă de poluare, emanând mirosuri specifice. Și atunci, trebuie să găsim la nivel de UAT resursa, astfel încât să facem igienizarea plajelor”, a subliniat șeful Gărzii de Mediu.

În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia va avea din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.

Lucrările fac parte din proiectul „Reducerea eroziunii costiere, faza II (2014-2020)”, implementat de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, care presupune lucrări de reducere a eroziunii costiere pentru 11 sectoare: stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia– Venus- Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai.

Proiectul, cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, are o valoare de 3,8 miliarde de lei.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More