Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
O comisie a noului parlament polonez, în care este majoritară coaliţia condusă de premierul liberal proeuropean Donald Tusk, va sesiza justiţia cu privire la o posibilă infracţiune ce ar fi fost comisă de fostul guvern conservator prin neaccesarea fondurilor europene pe care Bruxellesul le-a blocat în cazul Poloniei pentru încălcarea statului de drept.
Un parlamentar membru al actualei coaliţii de guvernare, Roman Giertych, a declarat vineri, potrivit Reuters, că sesizarea justiţiei îi are în vedere pe fostul premierul Mateusz Morawiecki şi pe alţi responsabili din guvernul acestuia.
Lansarea unor astfel de proceduri penale ar putea conduce la o agravare a confruntării politice dintre coaliţia lui Tusk şi partidul Lege şi Justiţie (PiS) al fostului premier şi al preşedintelui în funcţie Andrzej Duda, confruntare ce are ca mize principale justiţia şi presa.
Comisia Europeană a acuzat guvernul Morawiecki de încălcarea statului de drept prin reformele efectuate în justiţie, limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului naţional. Invocând aceste motive, Comisia a blocat fondurile ce revin Poloniei în planul european de relansare post-pandemie, o măsură similară fiind luată împotriva Ungariei din aceleaşi motive.
În plus, Bruxellesul nu a mai permis Varşoviei să acceseze nici fonduri de coeziune, deşi, spre deosebire de cazul Ungariei, în cel al Poloniei nu a fost activat noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre ale UE despre care consideră că încalcă statul de drept.
După ce partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) a pierdut majoritatea şi guvernarea în urma alegerilor din octombrie, noul guvern condus de liberalul pro-UE Donald Tusk a promis că va anula măsurile fostului guvern criticate de Bruxelles pentru a obţine deblocarea fondurilor şi va restabili statul de drept.
Astfel, într-un plan de acţiune transmis Comisiei Europene pe 20 februarie, noul guvern polonez a recunoscut întâietatea dreptului UE şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului polonez şi a deciziilor instanţelor poloneze, a promis revizuirea alcătuirii “inadecvate” a Curţii Constituţionale, instanţă în care mulţi judecători au fost numiţi în timpul guvernărilor conservatoare precedente, s-a angajat de asemenea să separe Procuratura de Ministerul Justiţiei, să pună capăt “influenţei politicienilor” asupra Consiliului Naţional al Magistraturii şi să consolideze independenţa Curţii Supreme.
Comisia Europeană a acceptat acest plan şi a deblocat toate fondurile europene ce revin Poloniei, aproximativ 136,3 de miliarde de euro, din care 76,5 miliarde reprezintă fonduri de coeziune şi 59,8 miliarde fonduri din planul european de relansare post-pandemie (Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă) şi de susţinere a tranziţiei verzi. Comisia Europeană a aprobat şi o primă plată, de 6,3 miliarde de euro, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Poloniei.
Însă preşedintele polonez Andrzej Duda, apropiat de conservatori, precum şi unii magistraţi din instituţii cheie, inclusiv Curtea Constituţională, se împotrivesc măsurilor judiciare promise de guvernul Tusk.
În replică, acesta din urmă a transmis parlamentului un pachet legislativ menit să “asaneze situaţia” Curţii Constituţionale şi să “reiniţializeze” această instanţă prin înlăturarea judecătorilor actuali şi alegerea altora în locul lor. Totuşi, adoptarea unui astfel de amendament necesită şi voturi din partea parlamentarilor opoziţiei conservatoare, care deja a anunţat că nu-l va susţine.
Curtea Constituţională a fost în centrul disputei politice şi în anul 2015, când, anticipând atunci pierderea alegerilor, guvernul condus la acea vreme tot de Donald Tusk a numit în această instanţă judecători care aveau să fie schimbaţi ulterior de viitorul guvern conservator.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…
Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…
Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…
This website uses cookies.
Read More