Planul de 38 de pagini, consultat de cotidianul american, prevede relocarea “voluntară” a celor aproximativ două milioane de locuitori din Fâşia Gaza în alte ţări sau în zone securizate din teritoriu, devastat de aproape doi ani de război, în timp ce acesta este reconstruit.
Cei care sunt de acord să plece ar primi 5.000 de dolari în numerar, precum şi asistenţă care să acopere patru ani de chirie şi un an de alimente, conform planului.
Între timp, proprietarilor de terenuri li s-ar oferi “jetoane digitale”, care ar putea fi folosite pentru a finanţa o nouă viaţă în altă parte sau schimbate cu un apartament într-unul dintre cele şase până la opt noi “oraşe inteligente, alimentate de inteligenţă artificială” care vor fi construite în Gaza.
Fabrici de maşini electrice, centre de date şi hoteluri ar urma să fie finanţate prin investiţii publice şi private.
Teritoriul palestinian ar urma să fie plasat sub administrarea unei entităţi numite Gaza Reconstitution, Economic Acceleration and Transformation Trust, sau GREAT Trust, în timpul reconstrucţiei.
Planul prevede ca acest organism să guverneze timp de zece ani înainte de a face loc unei “entităţi palestiniene reformate şi deradicalizate”.
Conform Washington Post, planul a fost dezvoltat de unii dintre israelienii din spatele Gaza Humanitarian Foundation (GHF), o organizaţie privată susţinută de Israel şi Statele Unite, creată pentru a distribui ajutoare alimentare şi care este ţinta multor critici.
Contactat de AFP, Departamentul de Stat al SUA nu a răspuns imediat.
În februarie, Donald Trump a lansat ideea unei preluări de către SUA a Fâşiei Gaza pentru a o transforma în “Riviera Orientului Mijlociu”, odată golită de locuitorii săi, care, a spus el, ar putea fi strămutaţi în Egipt şi Iordania.
Salutat de extrema dreaptă israeliană, acest plan a fost respins de ţările arabe şi de majoritatea statelor occidentale, ONU avertizând asupra unei “epurări etnice” în Gaza.
Războiul din Gaza a fost declanşat de atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a 1.219 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, conform unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.
Campania de represalii a Israelului a lăsat în urmă cel puţin 63.459 de morţi în Gaza, majoritatea civili, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas, ale cărui cifre sunt considerate fiabile de ONU.