Articol transmis de Mihaela Croitoru, Founder & Managing Partner la INNOVA Project Consulting

Conform noii Directive privind raportarea corporativă de sustenabilitate, CSRD, companiile mari, IMM-urile listate și companiile non-europene cu sucursale sau filiale în Europa („entitățile”) vor trebui să dezvăluie informații despre strategia și modelul de afaceri, inclusiv despre reziliența acestora la riscurile de sustenabilitate. De asemenea, entitățile vor trebui să publice planurile de acțiuni și de investiții pe care le vor implementa pentru a se asigura că modelul și strategia lor de afaceri sunt compatibile cu tranziția către o economie durabilă și cu obiectivele de limitare a încălzirii globale la 1,5 °C în conformitate cu Acordul de la Paris, dar și cu atingerea neutralității climatice până în 2050.

“Ce sunt totuși aceste planuri de tranziție și cum se traduc acestea din “bruxeleză” în română? Aceasta a fost întrebarea pe care am primit-o în cadrul mai multor întâlniri avute la cel mai înalt nivel cu reprezentanții unor companii relevante de pe piața românească. Într-adevăr, unele companii au început să se preocupe de acest subiect și vor să înțeleagă pașii concreți pe care trebuie să-i parcurgă pentru a se conforma începând cu anul 2025 la Directiva CSRD”, a declarat Mihaela Croitoru, Managing Partner & Sustainability and Climate Risk Director în cadrul INNOVA Project Consulting.

Este vorba despre cerința nou introdusă de această directivă, care modifică art. 19 și art. 29 din Directiva UE 34/2013 și care se referă la realizarea planurilor de tranziție și publicare unor obiective absolute de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) pentru 2030 și 2050. Conform rapoartelor IPCC (“Intergovernmental Panel on Climate Change”), dar și a altor oameni de știință, omenirea mai poate emite o cantitate limitată de CO₂, principalul gaz cu efect de seră din atmosferă, dacă dorește să  limiteze creșterea temperaturii globale la 1,5 °C sau 2°C. Acestă cantitate limitată se numește bugetul de carbon. Fiecare dintre noi, la nivel individual, dar și companiile, avem o anumită amprentă de carbon, consumând astfel în fiecare zi din acest buget. La nivelul sectoarelor economice, s-a început calcularea bugetului de carbon pe care fiecare sector îl are la dispoziție și traiectoria de reducere a emisiilor de GES pe care trebuie să o parcurgă în vederea limitării creșterii temperaturii globale până la un anumit nivel.

În acest context, entitățile, în special cele care au o contribuție semnificativă la creșterea cantității de GES, ar trebui să înțeleagă cât de important va fi rolul lor în limitarea încălzirii globale și că planurile lor de tranziție vor reprezenta dovada acestui demers. De altfel, un lucru pe care aceste entități trebuie să-l înțeleagă este că modul în care aceste planuri vor fi realizate și implementate va determina însăși supraviețuirea lor, și nu din punct de vedere climatic, ci economic și al modelului lor de afaceri.

„Anumite categorii de stakeholderi (părți interesate) vor crea o presiune din ce în ce mai mare asupra acestor entități, cum ar fi clienții și investitorii, prin solicitarea de informații concrete despre modul în care  își monitorizează progresul pentru îndeplinirea cerințelor legale din domeniul sustenabilității și care sunt acțiunile întreprinse pentru a se asigura că bugetul de carbon alocat nu va fi depășit” a menționat Mihaela Croitoru.

Acest plan de tranziție reprezintă foaia de parcurs a entității în călătoria acesteia către atingerea obiectivului de NET-ZERO. Planul trebuie să conțină obiective și ținte clare și fundamentate, în linie cu traiectoriile stabilite la nivelul sectorului din care face parte entitatea, acțiunile specifice care vor fi implementate pentru atingerea acestor ținte, precum și resursele materiale și financiare care vor fi necesare. De exemplu, o entitate care activează în sectorul de transport rutier de mărfuri va putea include în planul său de tranziție acțiunile și investițiile pe care le va face în fiecare an pentru a-și reduce emisiile directe și indirecte de GES ( Scop 1, 2 și 3) cu (de exemplu) 55% până în 2030 față de anul 2020 , aceasta fiind o țintă intermediară pentru atingerea obiectivului de Net-Zero până în 2050. Conform directivei CSRD, entitatea va trebui să justifice procentele asumate prin acest plan de tranziție pentru reducerea emisiilor de GES și să dovedească fezabilitatea acțiunilor cuprinse în acesta.

Realizarea, precum și implementarea unui astfel de plan nu va fi un lucru deloc simplu, iar pentru unele sectoare de activitate va părea de-a dreptul imposibil fie din punct de vedere al limitărilor de ordin tehnologic și operațional, fie din punct de vedere financiar. Tocmai din aceste motive este crucial pentru entități să demareze cât mai rapid analizele necesare pentru întocmirea planurilor de tranziție, având în vedere implicațiile economice, financiare și sociale ale acestora.

În data de 20 martie 2023, IPCC a dat publicității rezumatul celui mai recent raport din care rezultă în mod clar că „Activitățile umane, în principal prin emisiile de gaze cu efect de seră, au cauzat fără echivoc încălzirea globală, temperatura globală a suprafeței atingând 1,1°C în 2011–2020 față de 1850–1900” și că încă mai “există o fereastră de oportunitate care se închide rapid, pentru a asigura un viitor viabil și durabil pentru toți”. Acest raport completează cele mai recente păreri ale oamenilor de știință, care în ultima perioadă, au tras mai multe semnale de alarmă privind imposibilitatea omenirii de a mai limita încălzirea globală la 1,5 °C.

Se vorbește din în ce în ce mai des despre ‘’greenwashing” sau “real ESG”, așa cum a fost abordat acest concept în cadrul Forumului Sustenabilității din România organizat în luna februarie a.c. de către Financial Intelligence. Dar ce este ‘’greenwashing”? Alterarea percepției stakeholderilor unei companii prin manipularea sau prin publicarea unor informații înșelătoare cu privire la performanța de mediu, socială și de guvernanță a acesteia, poate fi considerată ‘’greenwashing”? Poate reprezenta planul de tranziție un instrument prin care companiile să demonstreze că nu fac ‘’greenwashing”? În mod evident se poate face această legătură, mai ales dacă luăm în considerare prevederile articolul 8 din Regulamentul (UE) 852/2020 privind Taxonomia europeană de mediu,  care stabilește modul în care se calculează indicatorii CAPEX și OPEX asociați cu activitățile aliniate cu taxonomia, adică acele activități care vor fi considerate sustenabile din punct de vedere al mediului. Finanțările sustenabile sunt văzute la nivelul Comisiei Europene ca principalul instrument pentru atingerea obiectivelor climatice stabilite de Pactul Ecologic European și de Acordul de la Paris, acestea reprezentând și o modalitatea de punere în aplicare a acțiunilor și investițiilor cuprinse în planurile de tranziție ale companiilor.

Așadar, viitorul entităților, dar și al nostru al tuturor, va fi influențat și de profesionalismul cu care aceste planuri de tranziție vor fi realizate, de măsurile concrete pe care aceste entități le vor lua pentru a integra cu adevărat sustenabilitatea în operațiunile lor, începând de la crearea structurilor interne care vor asigura guvernanța sustenabilității și până la cele care vor fi responsabile cu implementarea strategiilor și a planurilor de tranziție. Și nu este vorba despre a ne transforma cu toții în firme de consultanță, dar despre a înțelege că și sustenabilitatea trebuie gestionată la fel ca toate celelalte activități suport pe care companiile le desfășoară, și că nu există de exemplu, nicio diferență de importanță între gestionarea sustenabilității și activitățile de contabilitate și de magement a resurselor umane. Entitățile vor continua să se ocupe de activitatea lor de bază, în timp ce sistemele și structurile de gestionare a sustenabilității dezvoltate și implementate anterior în cadrul organizației nu doar că vor susține operațiunile zilnice, dar vor reprezenta instrumentul prin care entitățile vor crea valoare atât pentru acționari, cât și pe lanțul lor valoric, ceea ce se va translata, de fapt într-o performanță financiară mai bună.