Burse/Investitii

Plasamentul privat de acțiuni Agroland Agribusiness s-a încheiat în prima zi, suprasubscris de 15 ori (TradeVille)

Pe 15 aprilie 2021, TradeVille a încheiat anticipat și în prima zi, în condițiile unei suprasubscrieri de 15 ori, oferta de tip plasament privat de acțiuni emise de Agroland Agribusiness prin care compania realizează o majorare a capitalului social prin aport în numerar, potrivit unui comunicat.

Compania a emis 225.000 de acțiuni (simbol AAB), subscrierea minimă in ofertă fiind de 5.000 de acțiuni (adică 115.000 lei). În plasament au fost inregistrate subscrieri pentru 3.339.558 acțiuni, oferta fiind suprasubscrisă de 15 ori, prețul final stabilit in ofertă fiind de 27 lei pe acțiune. Valoarea totală a subscrierilor în plasament a fost de 90.009.002 lei. Majoritatea subscrierilor în plasamentul privat au fost efectuate online pe platforma de tranzacționare TradeVille.

În urma încheierii cu succes a plasamentului de acțiuni, care a fost suprasubscris în mai puțin de un minut, evaluarea Agroland Agribusiness se situează la 30.375.000 lei. Fondurile atrase vor fi folosite pentru dezvoltarea business-ului atât organic, cât și prin finanțarea investițiilor în active fixe, a cheltuielilor curente sau pentru eventuale fuziuni, achiziții și participări în startup-uri din agricultură.

Agroland Agribusiness va face demersurile necesare listarii acțiunilor sale pe sistemul multilateral de tranzacționare operat de Bursa de Valori București, pe piața AeRO, cu simbolul AAB. Listarea va fi asistată de TradeVille în calitatea sa de Consultant Autorizat.

“ Încheierea cu succes a acestui plasament privat de acțiuni dovedește că investitorii au recunoscut potențialul de creștere al Agroland Agribusiness. Experiența acumulată în cadrul Grupului Agroland ne permite să găsim cele mai bune soluții și să oferim inputuri agricole de cea mai bună calitate, atât pentru agricultura organică, dar și pentru cea convențională, inclusiv prin rețete proprii, cu formulări unice, care asigură o productivitate sporită fermelor. Acest lucru se poate vedea în creșterea cifrei de afaceri și a profitului nostru. Se vorbește de multă vreme de potențialul insuficient exploatat al agriculturii românești, dar cred că lucrurile încep să se miște tot mai bine, inclusiv cu finanțare de pe Bursă, și ne bucurăm că suntem pregătiți să valorificăm oportunitățile care ni se deschid”, a spus Florin Radu, CEO, Agroland Agribusiness.

“Este o deosebită bucurie să vedem cum agri-business-ul românesc prinde rădăcini din ce în ce mai trainice alături de TradeVille. După ce firma-mamă Agroland (AG) a emis deja atât acțiuni cât și obligațiuni listate pe SMT-ul Bursei de la București, acum vedem succesul uneia dintre companiile-fiică, Agroland Agribusiness (AAB), în a atrage finanțare durabilă pentru dezvoltarea proiectelor sale, inclusiv investiții în proiecte agri-tech”, a spus Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, TradeVille.

Agroland Agribusiness și-a început activitatea în 2016 ca o divizie a companiei- mamă Agroland Business System (listată pe sistemul multilateral de tranzacționare al Bursei de Valori București, categoria AeRO Premium, cu simbolul AG). Din 2017, Agroland Agribusiness a funcționat independent juridic și financiar.

Obiectul principal de activitate al Agroland Agribusiness este comercializarea de input-uri pentru agricultură convențională și organică, inclusiv fertilizanți, produse pentru protecția plantelor și semințe. Activitatea secundară privește tranzacționarea cerealelor.

Alături de produsele achiziționate de la furnizori, compania lucrează cu aceștia pentru dezvoltarea unor produse personalizate cu formule proprii, îmbunătățind astfel marjele si susținând creșterea productivității fermierilor. De curând, compania deține în portofoliu și o gamă de produse pentru cultură organică.

O altă direcție a companiei privește inovația tehnologică în agricultură și în domeniile conexe. Lansat în septembrie 2020, AgTech TM este primul program complet de incubare din România care stimulează și susține inovația în agricultură.

Agroland Agribusiness activează în zona de Sud-Vest a țării, dar urmărește extinderea în toată zona de Sud și în zona de Vest. Agroland Agribusiness beneficiază de rețeaua complexă a grupului Agroland Business System pentru a-și distribui produsele și pentru a castiga noi clienți.

În 2020, Agroland Agribusiness a înregistrat o cifră de afaceri de 18,44 milioane lei (+88% față de anul precedent). Profitul net obținut a fost de 1,26 milioane lei (+232% față de anul precedent), cu o marjă netă de 6,82%.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

o oră ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More