Autor: Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte ASF
Proiectul recent privind reglementarea fazei de plată a pensiilor private din Pilonul II și III readuce în atenție o temă care a mai fost discutată inclusiv în perioada în care am făcut parte din conducerea ASF. Din păcate, chiar și acum, în 2025, noua inițiativă legislativă pare să ignore realitățile demografice și sociale ale României, favorizând o viziune teoretică, dar deconectată de la viața beneficiarilor.Textul de lege prevede o formulă standardizată, prin care plata activelor acumulate în conturile individuale să se realizeze pe o perioadă de minimum 10 ani, cu posibilitatea de retragere imediată a cel mult 25% din sumă.
Această prevedere, aparent rațională, riscă să devină profund inechitabilă atunci când este raportată la speranța medie de viață a populației masculine din România, care, conform celor mai recente date oficiale, abia atinge 71 de ani. Cu alte cuvinte, un bărbat care se pensionează la 65 de ani are, în medie, doar șase ani de viață postactivă. În acest context, obligația legală de a întinde plata pe 10 ani frizează absurdul: beneficiarul real nu mai este contribuabilul, ci moștenitorii săi.
Această distorsiune a raportului între contribuabil și dreptul la beneficiu devine și mai apăsătoare dacă ne raportăm la speranța de viață sănătoasă – un indicator ignorat complet de legiuitor – care în România este estimată la doar 55 de ani. Aceasta înseamnă că, în realitate, mulți dintre cei care ajung la vârsta pensionării o fac deja într-un context medical fragil, în care accesul la sistemul public de sănătate este incert, iar tratamentele de calitate sunt disponibile aproape exclusiv în sectorul privat. Pentru acești oameni, pensia acumulată în Pilonul II sau III nu este un simplu supliment de venit, ci o resursă vitală de lichiditate pentru supraviețuire sau demnitate medicală.
Or, tocmai această nevoie de acces rapid și direct la propriile economii este ignorată de noul proiect legislativ, care impune un model rigid si lipsit de empatie față de contribuabil. În locul unei plăți unice sau a unui model flexibil, adaptabil situației medicale sau familiale a beneficiarului, se impune o formulă matematică standard, ca și cum toți pensionarii ar trăi în aceeași realitate statistică. Pentru guvernanți nu suntem decât niște date statistice, seci cu care jonglează.
Experiența mea din cadrul ASF m-a pus în contact direct cu dificultatea de a transforma un sistem financiar complex într-un mecanism uman, empatic și funcțional. Pensiile private sunt, în fond, economii personale, nu taxe; iar statul nu are dreptul moral să le condiționeze distribuția prin norme care neglijează contextul uman al contribuabilului. Este cu atât mai îngrijorător faptul că proiectul de lege nu vine însoțit de o analiză de impact social reală. În lipsa acestei corelări cu viața reală, riscăm să construim un mecanism pseudo-social, dar profund inechitabil, în care moștenitorii devin principalii beneficiari, în timp ce titularii de drept se sting fără să își vadă rodul economisirii.
Este momentul ca această lege să fie amendată nu doar din punct de vedere tehnic, ci și moral. Se impune introducerea unor opțiuni clare de retragere integrală pentru cei care aleg să își administreze individual economiile.
Trebuie luată în calcul diferențierea plăților în funcție de speranța de viață, starea de sănătate, tipul de Pilon și vârsta efectivă la pensionare.
Doar așa putem vorbi despre un sistem de pensii private care servește cu adevărat interesele celor care l-au finanțat timp de decenii.
| Știri BVB