Politica

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni, 18 martie, moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Intitulată “Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, moţiunea a fost iniţiată de USR, PNL şi PMP, menționează Agerpres.

“Nu am uitat de OUG 114, ordonanţă care a dat foc economiei României şi este nevoie ca miniştrii responsabili să răspundă în Parlamentul României. Vrem să dăm un semnal angajaţilor şi întreprinderilor româneşti că Parlamentul României va încerca, cel puţin, să repare, dacă nu să abroge, această ordonanţă toxică pentru economia României. Aceasta trebuie lăsată în pace să producă valoare în societate, trebuie lăsată în pace să aducă investiţii şi să aducă locuri de muncă, nu să fie sugrumată de revelaţiile unor oameni care visează noaptea şi a doua zi spun că economia este inamicul numărul unu al României”, a precizat, săptămâna trecută, în plenul Camerei, la depunerea moţiunii, liderul deputaţilor USR Cristina Prună.

Votul final va fi dat miercuri, după cum a decis Biroul permanent al Camerei.

Articole recente

Abu Dhabi lansează un model de raționament AI low-cost, provocând OpenAI și DeepSeek

Denumit K2 Think, sistemul pretinde că oferă performanțe comparabile cu modelele de raționament de vârf…

53 de secunde ago

Israelul a bombardat șase țări arabe în ultima lună

Atacurile militare israeliene care au vizat astăzi Doha subliniază campania militară în continuă expansiune a…

10 minute ago

SUA refuză să comenteze atacul Israelului de la Doha

Adjunctul secretarului de presă al Casei Albe, Anna Kelly, a declarat pentru Al Jazeera că…

15 minute ago

Israel lansează un atac asupra liderilor Hamas din Qatar, explozii au fost auzite în Doha

Israelul a lansat marți un atac asupra conducerii Hamas în Qatar, extinzându-și acțiunile militare care…

26 de minute ago

ISUBIF: Incendiu la Grădina Zoologică; suprafața cuprinsă de flăcări – 2.000 de metri pătrați

Un incendiu a izbucnit marți la un fânar al Grădinii Zoologice din Capitală, focul afectând…

29 de minute ago

Spania le interzice miniştrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich să intre pe teritoriul său

Guvernul de la Madrid a anunţat marţi interzicerea intrării pe teritoriul Spaniei a ministrului securităţii…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More