Energie

Plenul reunit al Parlamentului urmează să numească astăzi noua conducere ANRE; George Niculescu – susţinut pentru funcţia de preşedinte; Surse: UDMR – scos din joc pentru ANRE

  • Surse politice spun că UDMR a fost din joc pentru Comitetul de Reglementare al ANRE

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să numească astăzi mai mulţi membri ai conducerii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, printre care şi preşedintele instituţiei. Începând cu ora 13, deputaţii şi senatorii se reunesc în şedinţă de plen comună pentru a alege, prin vot, preşedintele, un vicepreşedinte şi doi membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Comisiile de specialitate ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, toţi candidaţii pentru aceste funcţii. La audierile de ieri nu au participat parlamentari UDMR şi se pare că nici la votul de astăzi nu vor fi prezenţi. Surse politice spun că UDMR a fost din joc pentru Comitetul de Reglementare al ANRE şi că actualul vicepreşedinte Zoltan Bege Nagy nu va mai fi votat pentru un nou mandat, funcţia de vicepreşedinte revenind PSD.

La propunerea lui Alfred Simonis, parlamentarii din Comisiile de specialitate au  votat ieri ca, la votul din plen de astăzi, să fie 3 buletine de vot: pentru președinte- candidat George Niculescu, pentru vicepreședinte- candidați Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului Transelectrica, și Zoltan Bege Nagy și pentru membri – Sorin Bumb, Cornelia Sulger, Bogdan Daniel Marius, Vintilă Florențiu Grigore, Adrian Borotea și Radu Florin Porumb.

Candidatul pentru funcţia de preşedinte ANRE, George Niculescu, este susţinut de partidele din coaliţia de guvernare. El este în prezent secretar de stat, din partea PNL, în Ministerul Energiei.

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

6 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

6 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

7 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

7 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

7 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More