Politica

PNL anunţă că Viorel Cataramă revine în partid

Partidul Naţional Liberal a anunţat, vineri, că Viorel Cataramă revine în partid, acesta declarând că urmează o fuziune prin absorbţie a Partidului Dreapta Liberală cu PNL.

“Urmează să aibă loc o fuziune prin absorbţie a Partidului Dreapta Liberală cu Partidul Naţional Liberal. De altfel, la Botoşani fuziunea s-a şi făcut, iar Dumitru Bălan, care era preşedintele nostru până astăzi, este prim-vicepreşedinte. Urmează şi în alte judeţe, dar important este să ne regrupăm toate forţele liberale de dreapta în aceste campanii electorale care vor fi foarte grele, foarte dificile, dar sunt convins că se vor termina cu un succes important al PNL. Vreau să merg în teritoriu şi să ajut organizaţiile în campania electorală. Mă îndrept cu gândul spre Bacău, unde sunt născut şi unde vreau să ajut organizaţia. Voi activa şi în Bucureşti. Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spaţiul public pentru a putea înţelege mai clar că în acest moment că singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL şi toate informaţiile contrare sunt de fapt incorecte”, afirmă Cataramă într-un mesaj video, filmat la sediul central al PNL, în care apare alături de secretarul general al liberalilor, Lucian Bode, şi prim-vicepreşedinţii Dan Motreanu şi Rareş Bogdan, potrivit Agerpres.

Cataramă a intrat în politică în anul 1990, ca membru al Partidului Naţional Liberal – Aripa Tânără. În anul 1992 s-a aflat la conducerea Noului Partid Liberal, iar din 1993, după fuziunea acestuia cu PNL, a devenit vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, funcţie pe care a ocupat-o până în 1999. Viorel Cataramă a fost senator, în legislatura 1996-2000.

În 2018, el a fost exclus din partid. La acel moment a anunţat decizia de a înfiinţa Partidul Dreapta Liberală. În 2019, a candidat la alegerile prezidenţiale din partea acestui partid.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More