Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLiderii PNL au avut o întâlnire pe tema bugetului de stat pentru anul 2024, în urma căreia s-a decis susţinerea creşterii salariilor profesorilor cu 20 la sută, majorarea bugetului Educaţiei să ajungă la 57 la sută şi a bugetului de la Dezvoltare la 60 la sută, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, surse liberale.
Conform surselor citate, la întâlnirea care a avut loc marţi seara au participat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi Grupul fiscal al partidului.
“În urma discuţiei, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Educaţiei şi ministrul de Finanţe au decis să susţină pentru 2024 o creştere de 20 la sută a salariilor profesorilor. Aceasta se adaugă la majorarea de 30 la sută promisă şi îndeplinită de la finalul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă”, arată sursele menţionate.
Potrivit calculelor liberalilor, majorarea bugetului Educaţiei va fi una “record, per ansamblu”, fiind “o creştere istorică de 57 la sută”.
Banii vor merge în cea mai mare parte pentru investiţii în creşterea calităţii Educaţiei, salarizare, burse şi masă sănătoasă pentru copiii în nevoie, mai arată sursele liberale.
Sursele citate au mai precizat că bugetul pentru Dezvoltare, convenit de PNL cu Marcel Boloş, va cuprinde o majorare de aproximativ 60 la sută.
De asemenea, conform propunerilor PNL, şi Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului trebuie să primească “fonduri importante pentru modernizarea României”, menţionează sursele liberale.
Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…
Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…
Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
This website uses cookies.
Read More